Ministrul afacerilor externe Andrei Marga a condus delegaţia României la reuniunea specială a Consiliului miniştrilor afacerilor externe al Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), eveniment prilejuit de aniversarea a douăzeci de ani de la înfiinţarea acestui for regional de cooperare, care a avut loc la Istanbul, la 26 iunie 2012. Reuniunea a precedat lucrările Summit-ului aniversar al OCEMN, ale cărui documente le-a pregătit şi avizat.
Consiliul miniştrilor de externe a evaluat progresele realizate de organizaţie de la înfiinţare până în prezent şi a permis un schimb de opinii asupra viitorului cooperării din regiunea Mării Negre.
În intervenţia sa, ministrul român a reafirmat angajamentul României faţă de OCEMN, structură care a contribuit la consolidarea cooperării regionale, a înţelegerii reciproce şi dialogului în vederea conturării unei regiuni a păcii, securităţii, stabilităţii, dezvoltării durabile şi prosperităţii.
“Este o realitate că Marea Neagră este astăzi parte din UE. Acest lucru deschide noi oportunităţi atât pentru Uniune, cât şi pentru statele din regiune. Acesta este motivul pentru care România promovează constant interacţiunea UE-OCEMN şi consideră că a sosit momentul să se vadă primele rezultate concrete ale acestei interacţiuni. În acest context, considerăm că a sosit momentul oportun ca toţi partenerii noştri din OCEMN să aibă o implicare proactivă în cooperarea cu UE privind necesităţile regionale, în formatul Sinergiei Mării Negre.”, a declarat ministrul Andrei Marga.
Demnitarul român a subliniat intenţia României de a promova, în viitor, principiile ce vor conduce la dezvoltarea OCEMN: cultura parteneriatului, a antreprenoriatului şi a capacităţii organizaţiei ca platformă pentru dialog.
În marja reuniunii ministeriale, ministrul Andrei Marga a avut o întrevedere cu Maria Damanaki, comisar european pentru politici maritime şi pescuit, în cadrul căreia au fost abordate modalităţile prin care România poate contribui la implementarea Politicii Maritime Integrate (PMI).
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.