În ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
În intervalul menţionat, au fost constatate 2 infracţiuni astfel:
Bolid de lux furat din Germania, descoperit pe litoral
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în apropierea municipiului Mangalia un autoturism de lux marca BMW X5 care fusese furat din Germania În data de 18.06.2012, în jurul orei 14.00, pe comunicaţia dintre staţiunile Olimp şi Neptun a fost verificat în trafic un autoturism marca BMW X5 înmatriculat în R. Bulgaria în care se aflau S.N. de 20 ani, domiciliat în oraşul Titu şi S.I. de 28 ani, domiciliat în satul Odobeşti din judeţul Dâmboviţa. În urma verificărilor a rezultat faptul că autoturismul figura ca furat din Germania din data de 01.03.2012. Una dintre cele două persoane a declarat că a achiziţionat autoturismul din Germania, în luna aprilie a anului 2011, de la un cetăţean turc. Ulterior, persoana în cauză a rugat o cunoştinţă să se deplaseze în R. Bulgaria pentru a înmatricula autoturismul. Autoturismul, evaluat la aproximativ 66.000 lei, a fost ridicat în vederea indisponibilizării. Cei doi tineri sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 26 raportat la art. 208 Cod Penal.
Carne de vânat transportată fără documente legale
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat un cetăţean român care transporta cu o ambarcaţiune 63 de kilograme carne de vânat fără a respecta condiţiile legii. La sfârşitul săptămânii trecute, în apropierea localităţii Murighiol, a fost verificată o ambarcaţiune din fibră de sticlă cu motor ataşabil în care se afla C.T. de 41 ani, domiciliat în municipiul Tulcea. În urma controlului au fost descoperite 63 kilograme carne de vânat din specia mistreţ pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente justificative. Bărbatul a declarat faptul că a achiziţionat carnea de la o cunoştinţă din localitatea Sfântu Gheorghe, în schimbul sumei de 600 lei. Cantitatea de carne în stare congelată a fost ridicată în vederea confiscării şi predată pe bază de proces verbal Laboratorului Sanitar Veterinar Tulcea. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit persoanei în cauză actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de transport a vânatului fără a respecta condiţiile legale, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 44, lit. b din Legea 407/2006.
Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă
Agent principal de poliţie Marius Ovidiu NICULESCU
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.