Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a fost înregistrată, în cursul zilei de astăzi, o cauză în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Din primele cercetări a rezultat faptul că un profesor de matematică al unui grup şcolar din Craiova, a pretins şi primit diverse bunuri (whiskey şi parfumuri) de la denunţătoarea N.I.A., elevă în clasa a-X-a, pentru a-i da o notă care să-i asigure promovarea anului şcolar. Cu sprijinul tehnic al Serviciului Român de Informaţii Dolj, al ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie şi Serviciului Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj, la data de 18.06.2012, a fost organizată constatarea în flagrant a infracţiunii, ocazie cu care profesorul a fost surprins în timp ce primea de la denunţătoare o sticlă de whiskey şi un parfum. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.