Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga, a participat astăzi, 14 iunie, la Belgrad, la reuniunea miniştrilor de externe din statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP). Reuniunea a fost organizată şi prezidată de Serbia, în calitate de Preşedinţie în exerciţiu a SEECP.
Agenda reuniunii s-a axat pe: evaluarea situaţiei politice din Europa de Sud-Est, aprobarea raportului anual al Secretarului General al Consiliului Cooperării Regionale (RCC), numirea noului Secretar General al RCC şi pregătirea declaraţiei Summit-ului SEECP. Totodată, evenimentul a oferit miniştrilor de externe posibilitatea unui schimb de puncte de vedere cu privire la viitorul cooperării regionale şi în special a SEECP.
Şefii diplomaţiilor din statele participante la SEECP au evidenţiat progresele înregistrate de statele din Balcanii de Vest în 2012 în relaţia cu UE şi au pledat pentru intensificarea cooperării regionale – proces complementar integrării europene. A fost salutată dinamica pozitivă a relaţiei dintre Republica Moldova şi UE, fiind exprimată convingerea că aceste progrese vor continua, astfel încât Chişinăul să avanseze decisiv în relaţia cu UE.
Înalţii oficiali au admis că este nevoie de o reanalizare a modalităţilor şi instrumentelor menite să conducă la întărirea cooperării regionale şi dezvoltării SEECP, astfel încât să poată face faţă, în mod eficient, provocărilor curente. În acest context, s-a agreat promovarea mai accentuată a conceptului de regional ownership, inclusiv prin posibilitatea înfiinţării unui Grup al Înţelepţilor care să analizeze întreg spectrul regional şi să înainteze propuneri conforme. Iniţiativa urmează a fi dezvoltată în perioada următoare.
Ministrul Andrei Marga a apreciat ca oportună lansarea dezbaterilor pe tema reformării SEECP, apreciind că „a sosit timpul pentru a ne uita la regiunea noastră în profunzime, pentru a ne implica mai mult, pentru a fi pragmatici şi orientaţi înspre obţinerea de rezultate palpabile”. În continuare, a precizat că „un SEECP întărit va reprezenta o valoare adăugată pentru toate statele participante, mai ales în contextul complex pe care îl traversăm”.
Demnitarul român a subliniat că doar printr-o implicare sporită a tuturor statelor participante în structurile de cooperare regională, care să conducă la realizarea de proiecte şi programe concrete, va fi posibilă cumularea rezultatelor aşteptate, locuitorii din regiune vor simţi beneficii în viaţa lor de zi cu zi, iar regiunea va dobândi greutate pe scena europeană.
În cadrul reuniunii de la Belgrad, miniştrii de externe l-au nominalizat pe Goran Svilanovic, fost ministru sârb de externe, în funcţia de Secretar General al RCC.
Ministrul afacerilor externe va reprezenta România şi la reuniunea anuală a şefilor de stat sau de guvern din statele participante la SEECP (Summit SEECP), eveniment care are loc la 15 iunie, la Belgrad.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.