Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului ASANAGEANU LOREDAN-FLORIN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor calificat, tentativă de viol şi port fără drept de cuţit în locuri publice. Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 22.09.2011, pe fondul consumului de alcool, cu ajutorul unui cuţit purtat fără drept în locuri în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, inculpatul a ameninţat-o pe partea vătămată C. E., în scara blocului în care locuia, încercând să întreţină cu aceasta un raport sexual împotriva voinţei acesteia. La scurt timp după aceasta, inculpatul a înjunghiat-o cu un cuţit pe partea vătămată D.M. pe o stradă din municipiul Călăraşi, în timp ce aceasta se deplasa spre domiciliu, cauzându-i leziuni ce i-au pus în pericol viaţa, intervenţia chirurgicală promptă conducând la înlăturarea pericolului vital. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Călăraşi.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.