Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 28 iulie, rezultatele înregistrate de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2020. Acest lucru a fost posibil ca urmare a eficienței de care au dat dovadă toți cei implicați în evaluarea lucrărilor și vine în sprijinul candidaților, care au aflat mai repede, dar în interiorul calendarului aprobat, rezultatele obținute.
Astfel, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației și Cercetării, procentul de promovare (medii mai mari sau egale cu 8) este de 69,17%, iar 101 candidați au obținut nota 10.
Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 4.176 de candidați cu medii între 8 și 10. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
În această sesiune, 6.775 de candidați au avut dreptul de a susține proba scrisă din data de 22 iulie. Au fost prezenți 6.480 de candidați (95,65%). Dintre aceștia, 433 de candidați s-au retras, iar opt candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare.
Afișarea rezultatelor inițiale s-a realizat atât la centrele de examen, cât și online, pe site-ul definitivat.edu.ro.
Contestațiile se depun conform calendarului aprobat, la centrele de examen, sau pot fi transmise on-line sau prin fax, în data de 29 iulie, respectiv 30 iulie (până la ora 12:00). Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august 2020.
Persoanele care nu au promovat examenul se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susținerii examenului, a stagiului de practică de un an școlar.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.