Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga, a avut astăzi, 29 mai 2012, o întrevedere cu ministrul ştiinţei şi tehnologiei al Statului Israel, Daniel Hershkowitz, cu ocazia vizitei pe care o efectuează în Israel.
Cei doi oficiali au discutat modalităţile de intensificare a cooperării bilaterale în domeniul cercetării şi dezvoltării, fiind analizată inclusiv posibilitatea actualizării cadrului juridic bilateral.
Ministrul Andrei Marga a arătat că, pe lângă obiectivul general de constituire a cadrului legal al cooperării româno-israeliene în domeniul cercetare-dezvoltare, prin încheierea unui acord, partea română urmăreşte trei obiective principale în relaţia cu Israelul: constituirea unei Fundaţii bi-naţionale pentru finanţarea de proiecte comune, transferul de tehnologii, precum şi crearea unui Centru Hi-tech comun, axat pe promovarea de proiecte concrete.
A fost evidenţiată complementaritatea existentă între domeniile ştiinţei şi tehnologiei din cele două ţări, ministrul Andrei Marga subliniind nivelul înalt de pregătire al specialiştilor români şi avantajele de care pot beneficia investitorii israelieni interesaţi de aceste domenii.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.