Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța organizează joi, 31 mai, a IX-a ediţie a Conferinţei Internaţionale „Probleme Actuale ale Economiei Globale”. Lucrările se vor desfăşura în sediul din Campusul Universității, Aleea Universităţii nr. 1. Numărul mare de participanți, atât din învățământ cât și din mediul de afaceri, reflectă interesul sporit pentru tema abordată și a creat premisele transformării acestei conferințe într-o tradiție a Facultății de Ştiințe Economice. Lucrările se vor desfăşura pe următoarele secţiuni: Afaceri internaţionale şi integrare europeană (subsecțiuni – Afaceri internaţionale, Integrare europeană, Strategii de dezvoltare regională), Economia şi administrarea afacerilor (subsecțiuni – Economie şi informatică economică, Marketing – Management, Finanţe – Contabilitate). Lucrările participanţilor la conferinţă vor fi publicate în Analele Universităţii Ovidius Constanţa. Seria: Ştiinţe Economice – revistă cotată CNCSIS, categoria B+ şi indexată în bazele de date internaţionale REPEC, DOAJ şi EBSCO. Totodată, în cadrul conferinței, de la ora 12.00, are loc decernarea titlului de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Victor Manole. De-a lungul a peste patru decenii de activitate, profesorul a desfăşurat cu rezultate remarcabile o bogată activitate didactică, ştiinţifică şi managerială în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, contribuind la educarea şi formarea unui număr mare de specialişti şi doctori în domeniul economiei agrare. A deţinut funcţii de conducere în Academia de Studii Economice din Bucureşti, precum şef al catedrei de Economia și tehnologia producţiei agricole şi alimentare, prodecan şi două mandate de decan al Facultăţii de Economie Agroalimentară şi a Mediului. De asemenea, s-a implicat cu profunzime în reforma învăţământului economic, în general, şi a celui de economie agrară, în special, în calitate de membru în Comisia de Ştiinţe Economice a Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică (CNEAA) şi apoi ca preşedinte al Comisiei de Ştiinţe Economice I din cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), precum şi ca membru al Comisiei de Ştiinţe economice din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor Universitare (CNATU).
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.