Farul a învins cu scorul de 2-1 pe Petrolul Ploiești, în cadrul primei etape din Liga a 2-a de fotbal.
Gazdele au deschis scorul prin Țicu în minutul 4, după o greșeală a portarului Andrei Udeanu.În minutul 31, Cruceru a egalat din penalty și scorul al pauză a fost egal, 1-1.Rezultatul s-a menținut până în prelungirile meciului, dar în minutul 90+3, Bîrnoi a reușit să marcheze de pe partea stângă și FC Farul a întors scorul 1-2, obținând o victorie meritată.
„Că am luat gol repede pe o greșeală? Dar le-am spus la pauză că am încredere, dacă unul greșește, ceilalți trebuie să fie alături de el. Mă gândesc la promovare pentru că ăsta e scopul meu. Am avut un an în care am fost dezamăgit, acum sper ca acești copii să crească cum trebuie. Am încredere in toți jucătorii. Am sperat din primul minut ca o sa câștigam. A fost o partida grea, ma bucur ca am câștigat in deplasare. Toate lucrurile merg cum trebuie la Farul. Ma gândesc la promovare, asta e obiectivul. Sunt mulțumit de jucătorii care ii am pe banca. Sper ca lucrurile sa fie in regula,” a declarat Ianis Zicu, antrenor FC Farul.
În următoarea etapă Farul va juca cu Aerostarul Bacău, sâmbătă, 5 septembrie, pe teren propriu.