Ministrul afacerilor externe Andrei Marga l-a primit pe E. S. Ljupco Arsovski, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Macedonia în România, în vizită de rămas bun cu prilejul încheierii misiunii sale în ţara noastră.
Ministrul român al afacerilor externe a exprimat interesul părţii române pentru aprofundarea cooperării bilaterale cu Republica Macedonia, circumscrise unei agende constructive şi stadiului foarte bun al relaţiilor bilaterale, astfel încât oportunităţile de dezvoltare pe baze pragmatice a relaţiilor bilaterale să fie valorificate la maxim.
Şeful diplomaţiei române a reiterat sprijinul puternic al României pentru integrarea Republicii Macedonia în Uniunea Europeană, salutând adoptarea de către guvernul macedonean, la 24 aprilie 2012, a Foii de parcurs circumscrisă celor cinci priorităţi stabilite de comun acord în cadrul Dialogului la Nivel Înalt pentru Aderare, demarat cu Comisia Europeană la 15 martie 2012.
Cu referire la problematica euro-atlantică, în conformitate cu Declaraţia finală a Summit-ului NATO de la Bucureşti din 2008, a fost reiterat sprijinul României, de susţinere a aderării R. Macedonia la Alianţă. Ministrul Andrei Marga a arătat că la Summit-ul NATO de la Chicago a fost evidenţiată decizia membrilor Alianţei de a recunoaşte contribuţia semnificativă a R. Macedonia la activităţile NATO şi de a include R. Macedonia în cadrul Alianţei imediat ce problema numelui constituţional va fi soluţionată în cadrul instituţional în vigoare.
În încheiere, demnitarul român a adresat urări de succes în activitatea viitoare, exprimând convingerea că E.S. Ljupco Arsovski va rămâne un prieten sincer al României şi un susţinător al dezvoltării relaţiilor bilaterale.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.