Ministrul afacerilor externe Andrei Marga a avut astăzi, 18 mai 2012, o întrevedere cu Oleg Sergheevici Malghinov, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse la Bucureşti.
Ministrul român al afacerilor externe a confirmat interesul părţii române pentru continuarea dialogului şi cooperării bilaterale cu Federaţia Rusă, circumscrise unei agende constructive, astfel încât oportunităţile de dezvoltare pe baze pragmatice a relaţiilor bilaterale să fie valorificate cu eficienţă sporită.
Şeful diplomaţiei române a subliniat importanţa menţinerii unui dialog activ în spiritul parteneriatului pentru modernizare pe care Rusia şi statele membre ale Uniunii Europene s-au angajat.
Ambasadorul Oleg Malghinov a urat succes în mandatul său noului ministru de externe al României şi a exprimat speranţa cu privire la dezvoltarea dialogului şi cooperării bilaterale.
Ministrul Andrei Marga a subliniat importanţa asigurării ritmicităţii Comisiei Interguvernamentale Mixte pentru colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică (Comisia Mixtă Economică) şi a exprimat interesul pentru convocarea următoarei sesiuni a acestei Comisii la Bucureşti, în a doua jumătate a acestui an.
A fost trecut în revistă stadiul finalizării diverselor acorduri bilaterale în negociere, cu accent pe pachetul de documente în măsură să asigure o deschidere pe linie culturală şi educaţională. În acest context, cei doi oficiali au exprimat aprecierea pentru semnarea recentă a Protocolului interministerial de cooperare în domeniul învăţământului şi ştiinţei pentru anii 2012-2017. Totodată, a fost discutată propunerea părţii române de constituire a unui Forum bilateral al societăţii civile, care să permită o mai bună cunoaştere a celor două societăţi, respectiv dezvoltarea relaţiilor inter-umane şi la nivelul societăţii civile.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.