METRO Cash & Carry România sărbătoreşte, şi în acest an, Ziua Naţională a Italiei, organizând cea de-a doua ediţie a evenimentului „Il Gusto D’Italia” („Gustul Italiei”). Între 17 şi 30 mai, clienţii METRO Cash & Carry România sunt invitaţi să celebreze spiritul italian şi să beneficieze de promoţiile pregătite cu această ocazie. De asemenea, clienţii care vor vizita magazinele METRO, pe parcursul celor două săptămâni de sărbătoare italiană, se vor bucura de surprize şi de activităţi specifice gastronomiei şi culturii italiene. Precum şi la ediţia precedentă, „Il Gusto D’Italia” se desfăşoară, şi în acest an, cu sprijinul Ambasadei Italiei la Bucureşti şi al Institutului Italian de Comerţ Exterior Bucureşti.
„A doua ediţie a manifestării „Gustul Italiei”, rezultat al excelentei colaborări dintre METRO Cash & Carry România, Ambasada Italiei şi Institutul Italian de Comerţ Exterior din Bucureşti va avea şi în acest an protagoniste, în perioada 17 – 30 mai, produsele alimentare italiene, în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Italian. Această iniţiativă are privilegiul de a prezenta unui public tot mai larg renumita calitate a produselor noastre. Datorită gustului şi rafinamentului ce o evidenţiază, bogăţia gastronomiei italiene reprezintă un motiv de orgoliu pentru ţara noastră, ce a ştiut să o exporte în lume.” a declarat Excelenţa Sa domnul Mario Cospito – Ambasadorul Italiei la Bucureşti. Festivitatea de inaugurare are loc în data de 17 mai 2012, în magazinul METRO Băneasa şi cuprinde sesiuni de degustare a unor produse specifice bucătăriei italiene şi demonstraţii culinare cu preparate tradiţionale din zona Italiei, toate susţinute de către consultanţii în materie de gastronomie ai METRO Cash & Carry România. Evenimentul de lansare „Il Gusto D’Italia” îi are ca invitaţi speciali pe Excelenţa Sa, Ambasadorul Italiei la Bucureşti, domnul Mario Cospito şi pe Directorul Institutului Italian de Comerţ Exterior din Bucureşti, domnul Mario Iaccarino, precum şi reprezentanţii METRO România. „Produsele agroalimentare şi bucătăria italiană reprezintă, alături de patrimoniul artistic şi de stilul de viaţă italian, una din caracteristicile care definesc cel mai bine cultura şi frumuseţea ţării noastre. Bucătăria italiană, după cea chinezească, este bucătăria etnică cea mai faimoasă din lume, în mod sigur cea mai apreciată – dovadă numeroasele restaurante italiene şi de inspiraţie italiană, care continuă să apară peste tot în lume în căutarea succesului pe care aproape întotdeauna reuşesc să-l obţină. Secretul unui astfel de succes este cu siguranţă reprezentat de numeroasele produse care caracterizează bucătăria italiană – paste, ulei, vin, brânzeturi, mezeluri şi multe alte specialităţi ce pot fi găsite doar în Italia. Acest lucru a avut consecinţe directe asupra economiei italiene. Sectorul agroalimentar este de fapt unul din principalele sectoare economice din Italia, poziţionat pe locul doi, dupa sectorul metal-mecanic. Pentru a avea o idee asupra dimensiunii producţiei agroalimentare italiene ajunge să precizăm faptul că valoarea acesteia este echivalentă cu valoarea PIB-ului României. Una din caracteristicile societăţilor italiene care aparţin acestui sector este aceea de a fi puternic orientate către export; peste 17% din producţia aferentă este destinată exportului. Iată principalele motive pentru care Institutul Italian de Comerţ Exterior acordă întotdeauna o atenţie deosebită activităţilor promoţionale din sectorul agroalimentar. Din această perspectivă, considerăm colaborarea realizată cu marile lanţuri de distribuţie, ca fiind un instrument foarte important atât pentru sporirea numărului de consumatori cât şi pentru publicizarea produselor italiene. Pentru al doilea an consecutiv, cu ocazia sărbătoririi zilei Republicii Italiene, METRO va organiza evenimentul „Gustul Italiei” – o dovadă a succesului obţinut în cadrul ediţiei precedente şi cu siguranţă un succes real si anul acesta” a declarat domnul Mario Iaccarino – Directorul Institutului Italian de Comert Exterior (ICE)
„Suntem încântaţi pentru cea de-a doua ediţie Il Gusto D’Italia, mai ales după succesul înregistrat anul trecut, când evenimentul a beneficiat de o receptivitate mare din partea clienţilor noştri. Anul acesta vom încerca să ducem mai departe spiritul italian, transmiţând prin demonstraţii culinare deosebite atât reţete din bucătăria italienilor, cât şi o parte din stilul lor de viaţă. Timp de două săptămâni, clienţii noştri vor putea alege produse aflate în oferta special pregătită cu ocazia Zilei Naţionale a Italiei”, a declarat Dusan Wilms, Director General METRO Cash & Carry România. Demonstraţiile culinare specifice bucătăriei italiene şi sesiunile de degustare cu produsele unor cunoscuţi furnizori italieni vor avea loc pe parcursul celor două săptămani, în magazinele METRO Cash & Carry România. În tot acest timp, clienţii companiei vor beneficia de aproximativ 700 de articole cu specific italian, printre care şi produse aparţinând mărcilor proprii METRO. Produsele aflate în ofertă vor fi incluse într-un catalog realizat special cu această ocazie şi vor consta, în principal, în paste, brânzeturi, mezeluri, diferite tipuri de legume, fructe, peşte şi vinuri. Cu ocazia „Il gusto D’Italia”, clienţii METRO România vor putea admira cele mai noi modele ale celebrilor constructori italieni de automobile Fiat, Alfa Romeo şi Lancia. Vor fi de asemenea expuse si doua dintre cele mai celebre si vandute vehicule comerciale: Fiat Ducato, denumit sugestiv „cărăuşul Europei” si Fiat Doblo Cargo, cel mai vandut van din Romania pentru o lunga perioada de timp. ¬¬¬ METRO Cash & Carry este reprezentată în 30 ţări cu peste 700 de magazine cash & carry. Cu peste 120.000 angajaţi în întreaga lume, compania a atins vânzări de aproximativ 31 miliarde € în 2011. METRO Cash & Carry este o divizie de vânzări a METRO GROUP, unul dintre liderii comerţului la scară mondială. În 2011, vânzările METRO GROUP au atins cifra de 67 miliarde €. Compania numără aproximativ 280.000 de angajaţi şi operează 2.200 de locaţii în 33 ţări. Performanţa METRO GROUP se bazează pe forţa diviziilor sale de vânzări care operează în mod independent pe piaţă: Metro/Makro Cash & Carry – liderul internaţional în comerţul cu ridicata cu auto-servire, hypermarket-urile Real, Media Markt şi Saturn – lider pe piaţa bunurilor electronice şi electrocasnice din Europa şi magazinele universale Galeria Kaufhof. Informaţii suplimentare pe: www.metrogroup.de.
METRO Cash & Carry România este parte integrantă a METRO Cash & Carry Internaţional şi a fost lansată oficial în România în luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe. Distribuţia naţională a magazinelor METRO România este următoarea: 5 centre în Bucureşti, câte 2 centre în Braşov, Constanţa, Timişoara şi Piteşti şi câte un centru în fiecare din următoarele oraşe: Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Tg. Mureş, Arad, Deva, Brăila, Satu Mare, Piatra Neamţ, Buzău, Târgovişte şi Turda. Informaţii suplimentare pe www.metro.ro.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.