Miercuri, 16 mai, Caravana Admiterii la Universitatea „Ovidius” din Constanța și-a continuat campania de promovare a ofertei educaționale la Medgidia și Mangalia. Pentru prima dată, echipa condusă de rectorul prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure și formată din cei cinci prorectori ai universității – prof.univ.dr.ing.Gabriela Stanciu, prof.univ.dr. Ion Bordeianu, prof.univ.dr. IPS Teodosie Petrescu, prof.univ.dr. Victor Ploae, conf.univ.dr. Florin Anghel – alături de directorul Departamanentului Editorial, carte universitară și relații publice, conf.univ.dr. Aurelia Lăpușan, și membrii Biroului de promovare și relații publice s-au întâlnit cu viitorii candidați la „Ovidius”, într-un dialog deschis despre avantajele studenției în cea mai mare și importantă instituție de educație și cercetare din Dobrogea. Prima oprire a Caravanei a fost la Casa de Cultură a Sindicatelor din Medgidia, unde, alături de primarul localității, Marian Iordache, peste 300 de elevi și profesori din Medgidia au primit informații despre oferta Universității „Ovidius”. Rectorul UOC, prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure, a subliniat faptul că elevii din Medgidia se numără printre candidații la studenție, apreciind eforturile cadrelor didactice din localitate de a-i îndruma către specializări adaptate specificului economic al zonei. Primarul localității, Marian Iordache, de altfel absolvent al Universității „Ovidius” din Constanța, a declarat că relațiile dintre autoritățile locale și universitate sunt stânse și de durată, mulți studenți derulându-și în prezent stagiul de practică la Primăria Medgidia sau la alți agenți economici din zonă. De menționat faptul că buna organizare a acțiunii Caravanei „Ovidius” s-a datorat și directorului Casei de Cultură a Sindicatelor Medgidia, Tiberiu Rusu. După Medgidia, Caravana a ajuns la Mangalia, unde echipa de la „Ovidius” a vizitat mai întâi Sanatoriul Balnear Mangalia. Managerul Laura Condur a fost gazda profesorilor ovidieni. Oprirea caravanei la cel mai modern sanatoriu nu a fost întâmplătoare. La ora actuală aici funcționează un centru de cercetare științifică întreținut de profesori ai Universității „Ovidius”. Echipa de la „Ovidius” a fost primită și de primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, în cadrul întâlnirii punându-se accent pe puterea de absorție a absolvenților ovidieni pe piața muncii din localitate. În sala de festivități a Liceului „Callatis” din Mangalia, Caravana Admiterii la „Ovidius” a fost așteptată de peste 100 de elevi și profesori, într-o întâlnire organizată în colaborare cu Fundația culturală „Callatis `96”. Elevii au profitat de ocazie și au adresat numeroase întrebări rectorului și prorectorilor sosiți la Mangalia. Întrebările elevilor s-au centrat pe modalitatea de desfășurare a examenului de admitere, concurența din anii precedenți pe locurile scoase la concurs și criteriile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească pentru a deveni studenți la „Ovidius”. Întrebările au mai fost axate atât pe facilitățile pe care le oferă universitatea – spații de cazare, laboratoare, cât și pe obținerea de burse în străinătate. Totodată, elevi din clasa a XI-a ai Liceului „Callatis” Mangalia s-au arătat interesați să viziteze Universitatea „Ovidius” și chiar să asiste la orele de curs, pentru a lua contact direct cu avantajele studenției. „Campania de promovare a ofertei educaționale va continua și în alte localități. Întâlnirile directe cu elevii au scopul de le afla opțiunile în ceea ce privește alegerea domeniului de studiu, a carierei pe care o vor urma. Cu mulți dintre ei cu singuranță ne vom întâlni în toamnă pe culoarele Universității „Ovidius”. Le oferim posibilitatea de a alege dintre cele 16 facultăți, cu 46 domenii de licență și, respectiv, 74 programe de studii, sub îndrumarea unui corp profesoral de o înaltă ținută academică. 18.000 de studenți, coordonați de peste 700 de profesori reprezintă comunitatea oviadiană astăzi. Intenționăm ca acest tur de promovare să se transforme în tradiție și în fiecare an să fim prezenți în cât mai multe școli din județ și din România”, a declarat prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure, rectorul Universității „Ovidius” din Constanța.
Biroul de promovare şi relaţii publice 17 mai 2012
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.