Reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) au transmis către echipa de dezvoltare a Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) noile cerințe operaționale în baza cărora să fie modificată platforma de programare și posibilitatea de implementare a unor noi funcționalități, care să prioritizeze vârstnicii și persoanele vulnerabile, astfel încât pe parcursul unei zile, 25% din programări să fie destinate persoanelor din domeniile esențiale și 75% persoanelor vulnerabile. Modificările solicitate vor fi puse în producție în următoarele zile, după dezvoltare și o scurtă perioadă de testare.
Pentru persoanele înscrise de angajator în platforma de programare la vaccinare, în baza CUI sau CIF, numărul programărilor nu va putea depăși 25% din cele disponibile zilnic, iar cei înscriși se vor autentifica individual pe baza CNP-ului. După atingerea procentului de 25% de locuri ocupate, nu va mai fi posibilă programarea altor angajați în ziua respectivă, iar celelalte locuri vor putea fi ocupate de către persoanele de peste 65 de ani, persoanele cu afecțiuni cronice și cele cu dizabilități, precum și de personalul inclus în etapa I pentru care se continuă programarea și în etapa a II-a.
Această necesitate de corelare a numărului de doze de vaccin, sosite pe lanțul de aprovizionare din Uniunea Europeană de la companiile farmaceutice spre România, cu numărul de persoane care s-au înscris în platforma informatică pentru vaccinare și, implicit, pentru rapel este o situație întâlnită și în alte țări europene, astfel încât procesul de vaccinare să fie optimizat în funcție de stocurile existente la momentul respectiv.
Acest lucru duce la întârzierea vaccinării personalului din învățământ. În aceste condiții se mai deschid unitățile școlare pe 8 februarie?”Pe de o parte discutăm de sute de mii de cadre didactice, o parte dintre ele nu au suficiente informații în momentul de față încât să se decidă asupra vaccinării, iar pe de altă parte limitarea înscrierilor și cantitățile de vaccin disponibile sunt factori care vor întârzia, cu siguranță, vaccinarea lor. Practic s-au terminat inscrierile pentru urmatoarele 3 saptamani. In Bucuresti s-a terminat probabil extrem de repede, in cateva zeci de minute s-au ocupat toate locurile disponibile pentru vaccinare. Accesul persoanelor varstnice prin intermediul medicilor de familie a fost extrem de limitat”, a spus Alexandru Rafila.”
În acest moment Constanța este scoasă din lista de vaccinari de pe platorma ROVACCINARE. Cei ce vor să se vaccineze trebuie să facă naveta la Mangalia, Medgidia sau Hârșova, lucru pe care îl refuză oamenii. În aceste trei localități nu mai sunt locuri libere decât în Martie.
“Își bat joc de noi. Până acum spuneau că nu vrea lumea să se vaccineze. Unde să ne vaccinăm? Facem pelerinaj prin județ? Dacă ne este rău pe drum ce se întâmplă?”, spun constănțenii supărați.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.