Câştigătorii celei de-a zecea ediţii a Galei Societăţii Civile vor fi anunţaţi în cadrul festivităţii de premiere, care va avea loc în data de 28 mai, la Opera Naţională Bucureşti, începând cu orele 2000.
Evenimentul va fi prezentat de Paula Herlo şi Alex Dima.
“Gala Societăţii Civile este un eveniment pe care eu îl aplaud din toată inima pentru că reuşeşte să adune sub acelaşi acoperiş oamenii buni. În plus, e o bună ocazie ca noi toţi să aflăm despre problemele neştiute ale celor cu nevoi speciale, despre proiecte de mediu interesante, despre oameni cu poveşti incredibile care şi-au transformat experienţele personale în cauze sociale. Sunt convinsă că şi anul acesta voi asista la un spectacol în care actorii principali vor fi cei care au reuşit să iasă din rand şi să ne demonstreze tuturor că gesturile mărunte pot schimba lumea”, a declarat Paula Herlo, senior corespondent al Ştirilor ProTv
109 reprezentanţi ai sectorului non-profit şi neguvernamental din toată ţara concurează anul acesta la Gala Societătii Civile. Aceştia au înscris în total, la cele 17 secţiuni ale competiţiei, 176 de proiecte şi programe.
“Cred că am facut paşi importanţi în ultimii ani şi rezultatele deja se văd, pe drumul spre normalitate. Românul înţelege că soarta şi viaţa sunt în mâinile lui. Şi că fiecare dintre noi trebuie să se responsabilizeze, să ia atitudine, să schimbe ceva în bine. Iar numarul mare de proiecte înscrise anul acesta în cea de-a zecea ediţie a Galei Societăţii Civile vine să confirme acest început de normalitate. La Ştirile ProTv şi la România, te iubesc! noi am avut mai multe campanii. Am început de mult această luptă, şi, din fericire, rezultatele încep să apară. Este foarte bine că există o astfel de Gală, în care cele mai bune proiecte sunt premiate, iar asta încurajează implicarea, concurenţa, precum şi alte şi alte proiecte”, a declarat Alex Dima, senior corespondent al Stirilor ProTv
Numărul înscrierilor pe secţiuni: Educaţie, Învăţământ şi Cercetare – 24 proiecte, Artă şi Cultură – 12 proiecte, Apărarea drepturilor individuale/ colective – 7 proiecte, Comportament civic şi Participare publică – 16 proiecte, Sănătate – 18 proiecte, Incluziune socială – 8 proiecte, Servicii de Asistenţă socială – 7 proiecte, Protecţia mediului – 8 proiecte, Dezvoltare economică şi socială – 18 proiecte, Proiecte şi campanii de VOLUNTARIAT – 21 de proiecte, Proiecte pentru TINERET – 20 de proiecte, Buget – / Eficienţă + – 9 proiecte, Impact – 12 proiecte, Durabilitate – 11 proiecte, Originalitate – 22 de proiecte, Proiecte şi campanii de CSR – 5 proiecte, Secţiunea Programe – 34 de programe.
Proiectele înscrise în competiţie au fost evaluate şi notate de către membrii juriului, 60 de specialişti: în implementarea şi evaluarea proiectelor, cercetători, jurnalişti, lideri şi formatori de opinie ai societăţii civile şi ai sectorului non-profit, personalităţi publice care s-au remarcat de-a lungul timpului prin implicarea activă în societatea civilă din România, dar şi reprezentanţi ai sectorului privat.
Mai multe detalii despre membrii juriului de anul acesta, dar şi despre proiectele înscrise în competiţie, găsiţi pe www.galasocietatiicivile.ro.
Iniţiată în anul 2002, de-a lungul celor nouă ediţii ale Galei Societăţii Civile, au fost înscrise în competiţie 1.160 de proiecte, semnate de către organizaţii non-profit, neguvernamentale, grupuri de iniţiativă sau persoane fizice. Încă de la prima ediţie, când au fost înscrise 38 de proiecte în competiţie, misiunea Galei a rămas aceeaşi, aceea de a promova şi premia activitatea sectorului non-profit.
Gala Societăţii Civile este un proiect al Fundaţiei “Gala Societăţii Civile”, part of Millenium People.
Partener principal: Rompetrol Group. Sponsor fondator: Vodafone România. Parteneri: Carpatcement Holding S. A., GlaxoSmithKline România, Ursus Breweries, Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) şi Programul Tineret în Acţiune, Volksbank, Fundaţia ERSTE, Coca-Cola HBC, Carrefour România, ING Asigurări de Viaţă şi EuroMiniStorage. Parteneri Media Principali: B1 TV, Evenimentul Zilei, Capital. Parteneri Media: Digi 24, Biz, Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM, OOPS Media, Elevate, Zile şi Nopţi, Wall-Street, Daily Business, IQads, TATAIA, Igloo, Zeppelin, EurActiv, Responsabilitate Socială.Parteneri traditionali: Opera Naţională Bucureşti, Rusu+Borţun Brand Growers, Netvibes România, 360 Revolution, Plan 9, Primăria Sectorului 1, HiFi Production şi Hostway.
Despre Gala Societăţii Civile:
Ajunsă la cea de-a zecea ediţie, Gala Societăţii Civile găzduieşte astăzi:
Competiţia anuală menită să promoveze şi să premieze proiectele sectorului neguvernamental şi să scoată în evidenţă cele mai importante iniţiative civice;
Un târg de voluntariat online – Bursa de Voluntariat, care găzduieşte peste 500 de voluntari disponibili pentru a activa în proiectele sectorului non-profit (www.galasocietatiicivile.ro/bursadevoluntariat);
Campania Adoptă un ONG, adresată bloggerilor, agenţiilor de publicitate/relaţii publice şi artiştilor sau trupelor din industria muzicală, care au adoptat organizaţii non-profit, ajutându-le astfel să devină mai vizibile şi să îşi facă mai cunoscute proiectele (www.adoptaunong.ro);
Programul Comunicatori pentru Societatea Civilă, care pregăteşte studenţi de la facultăţile de comunicare şi le asigură stagii de practică în ONG-uri şi instituţii culturale. Programul răspunde mai multor nevoi: a tinerilor de a căpăta experienţă, reuşind totodată să suplinească lipsa personalului specializat în relaţii publice şi să ofere suport personalului specializat din instituţii culturale (www.comunicatorii.ro).
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.