Scafandrii EOD ai Forțelor Navale au neutralizat prin distrugere, joi,13 aprilie, o mină marină care punea în pericol navigația și activitățile de pescuit, în apropierea litoralului românesc.
După ce a plecat din portul militar Constanța, puitorul de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274), având la bord scafandrii EOD din Serviciul de Luptă Permanent de Intervenție, a ajuns în raionul maritim în care se afla nava de pescuit „Flamingo 4”, în jurul orei 15.45-16.00. Puitorul 274 a rămas la o distanță de siguranță, iar de la bord a fost coborâtă o ambarcațiune cu scafandrii EOD, care s-au deplasat la fața locului, pentru a analiza obiectul suspect, prins în plasa pescadorului.
În urma cercetării, scafandrii EOD au constatat că obiectul respectiv este o mină marină din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care a fost agățată de traulerul navei „Flamingo 4”. Mina marină a fost eliberată din plasa pescadorului și a fost distrusă pe fundul apei, la adâncimea de 10 m, prin detonare de la distanță, după ce „Flamingo 4” s-a îndepărtat la o distanță de siguranță.
Militarii din Forțele Navale Române execută, 24 de ore din 24, servicii de luptă permanente de intervenție în spațiul maritim, terestru, aerian și fluvial din zona de responsabilitate, pentru asigurarea securității țării noastre, fiind în măsură să intervină oriunde situația o impune.
Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu este comandat de locotenent-comandorul Bogdan Iosif, iar detașamentul de scafandri EOD care a intervenit pentru distrugerea minei marine este condus de căpitan-comandorul Cătălin Gherghinescu.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.