În cadrul ședinței de vineri, cei 10 consilieri municipali care au răspuns convocării primarului Mihai Claudiu Tusac, au decis la inițiativa primarului organizarea unui referendum local pentru consultarea directă a populației pe problema rezilierii contractului încheiat cu SC Callatis Therm SA. Concomitent, oamenii vor fi informați asupra mai multor soluții pentru încălzirea locuințelor, fiecare cu avantajele și dezavantajele ei, astfel încât să poată alege în cunoștință de cauză o modalitate de rezolvare a acestei probleme. Niciun consilier nu a fost de acord cu proiectul privind mărirea prețului de furnizare a agentului termic către persoanele fizice la 350 lei/gcal începând cu 1 mai 2012. Proiectul de hotărâre a fost retrimis comisiei de specialitate pentru analiză.
În cadruL ședinței de Consiliu Local, consilierii prezenți au votat pentru continuarea unor proiecte deosebit de importante pentru cetățenii municipiului Mangalia, precum:
• Anveloparea blocurilor;
• Construirea de locuințe sociale și locuințe pentru tineri;
• Confinanțarea proiectului cu fonduri europene Callatis-istorie la malul Mării Negre.
Cea mai importantă veste pentru pensionari, în urma ședinței de Consiliu Local de vineri este că mult mai mulți pensionari vor putea să fie ajutați să se bucure de o masă decentă și sănătoasă. Astfel s-a făcut o modificare importantă a HCL 21/28.04.2011, în sensul în care toți pensionarii cu venituri lunare mai mici de 700 de lei de persoană vor beneficia de pachetul lunar de alimente, eliminându-se criteriul veniturilor cumulate pe familie. În acest mod vor fi ajutați tot mai mulți pensionari.
Totodată, la propunerea primarului Mihai Claudiu Tusac s-a decis acordarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Mangalia celor care au contribuit la creșterea prestigiului localității, în special, și al țării noastre, în general. Printre personalitățile nominalizate în proiectul de hotărâre se află Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Ilie Năstase, Claudia Pavel și Inna (Apostoleanu Alexandra Elena). În aceeași sedință de Consiliu Local, s-a mai aprobat proiectul privind construirea de garaje în Olimp, chestiune solicitată de locuitorii din zonă.
„A fost o ședință normală, lucrativă. S-au votat proiecte foarte importante pentru cetățeni. Au existat dezbateri asupra tuturor punctelor de pe ordinea de zi, proces firesc pentru a se ajunge la cele mai bune hotărâri pentru cetățeni. Am venit în sprijinul cetățenilor cu unele soluții la probleme semnalate de ei de mult timp, precum garajele din Olimp și alocarea mai multor pachete pentru vârstnicii orașului. Am salvat proiectul “Callatis-istorie la malul mării“.
Dacă în toți anii mei de mandat aș fi avut această atmosferă, Mangalia ar fi arătat mult mai bine. Sper ca cetățenii să voteze cu sufletul, în cunoștință de cauză și să sancționeze prin votul lor consilierii care nu au muncit în interesul lor și al orașului, ci numai pentru realizarea unor interese personale, meschine”, a declarat primarul Mihai Claudiu Tusac.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.