Ministerul Afacerilor Externe salută decizia Comisiei Afaceri Sociale, Sănătate şi Dezvoltare Durabilă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de acordare a Premiului Europa pentru oraşul Sighişoara din România.
Ministerul Afacerilor Externe felicită Sighişoara pentru obţinerea acestei distincţii, prima de acest gen acordată unei municipalităţi din România, ca recunoaştere a eforturilor pentru promovarea unităţii europene.
Lista oraşelor nominalizate a fost aprobată, în unanimitate, la reuniunea Comisiei Afaceri Sociale, Sănătate şi Dezvoltare Durabilă a APCE din 25 aprilie 2012.
Ceremonia de decernare a Premiului oraşului Sighişoara va avea loc în timpul Festivalului medieval (20-29 iulie 2012).
De asemenea, un alt oraş din ţara noastră, Mioveni, se află printre câştigătorii de anul acesta ai Diplomei de onoare – o altă distincţie acordată de Comisia Afaceri Sociale, Sănătate şi Dezvoltare Durabilă a APCE – , alături de oraşe din alte şase state europene (Franţa, Germania, Italia, Polonia, Portugalia şi Turcia).
Informaţii suplimentare:
Premiul Europa recompensează eforturile pentru promovarea unităţii europene ale municipalităţilor din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei (CoE). Premiul a fost instituit în 1955, prin decizia Comitetului Miniştrilor, organul decizional al CoE. Membrii APCE aleg anual oraşele care primesc această distincţie şi cele care sunt eligibile pentru Placa de onoare, Steagurile de onoare şi Diplomele europene.
Anul trecut, Sighişoara s-a clasat pe locul doi în competiţia pentru Premiul Europei, fiind de asemenea singurul oraş din România selectat în concurs. Atunci Sighişoara a pierdut în faţa oraşelor Landerneau din Franţa şi Hunfeld din Germania.
Oraşul Sighişoara a fost premiat în 1995 cu „Diploma de Onoare”, în 1998 cu „Drapelul de onoare” şi în 2003 cu „Placheta de Onoare”.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.