După 11 ani de absență, Festivalul Național de Muzică Ușoară ,,Mamaia” revine în atenția publicului autohton cu o ediție jubiliară, care va marca împlinirea a 60 de ani de la lansare. Iubitorii muzicii ușoare românești sunt așteptați, în zilele de 25, 26 și 27 august 2023, ora 19:00, în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia,
Programul artistic al Festivalului Național de Muzică Ușoară ,,Mamaia’’ – ediție aniversară 60 de ani
25.08.2023
Recitaluri
26.08.2023
27.08.2023
Prezentatorii ediției aniversare a evenimentului sunt Liana Stanciu, Aurelian Temișan și Corina Chiriac.
,,Pentru noi, reprezentanții Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada”, Festivalul Național de Muzică Ușoară ,,Mamaia” nu este un simplu eveniment cultural, un festival menit să umple programul verii, ci este un bun patrimonial național și ne bucurăm că facem parte din echipa organizatoare. Am tot fost întrebată dacă este un festival greu, dar eu consider, mai degrabă, că este un festival cu greutate, care ne onorează și ne fascinează, în același timp, pentru că, din privitori, ne-a transformat în actanți, în creatori de frumos. Iată că, după 60 de ediții, prin aportul anului 2023, întregim acest puzzle istoric numit Festivalul Național de Muzică Ușoară ,,Mamaia’’. Totodată, mulțumim partenerilor noștri, Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța, fără de care nu ar fi fost posibilă revenirea și organizarea în bune condiții a acestui mare eveniment’’, a declarat directorul general al Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada”, Ștefania-Laura Abibula-Stroe.
Biletele pentru festival se pot achiziționa, în continuare, de pe platforma de vânzare a biletelor în sistem online https://festivalmamaia.cinemagia.ro și casierie, de la sediul Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin’’ (Bulevardul Ferdinand nr. 56). Program casierie: – 22 august -24 august: 13:00-20:00;
– 25 august -27 august: 12:00-18:00.
Tarifele biletelor sunt următoarele:
Nu se emit abonamente pe durata celor trei zile de festival.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.