Odată cu încheierea sezonului estival, prezența la târgurile de turism internaționale este obligatorie pentru a reda stațiunii Mamaia strălucirea de altădată și pentru a atrage un număr cât mai mare de turiști străini. Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța s-a înscris prin Ministerul Turismului atât la Târgul de la Londra, care va avea loc între 6 și 8 noiembrie, cât și la cel din Varșovia, între 23 și 25 noiembrie:
“La WTM London 2023 va fi prezentă cu stand atât Primăria Constanța, cât și Consiliul Județean, alături de organizația noastră. În interiorul delegației am invitat un reprezentant al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu. Totodată, vom avea un touroperator reprezentativ pentru stațiunea Mamaia. Ne aflăm în plin concept de creație și execuție a materialelor publicitare și promoționale pe trei suporturi – digital, video și print. Delegația noastră va pleca pe 4, respectiv 5 noiembrie și se va întoarce pe 9 noiembrie. Evident, vom avea cu noi și o echipă de comunicare care va transmite în timp util informații și imagini cu ceea ce se întâmpla la târg. Vom realiza materiale editate care se vor transmite prin comunicate de presa. În funcție de posibilitatile tehnice, vom realiza și transmisii live pe pagina noastra de Facebook,” a precizat George Măndilă, Președinte OMD Mamaia-Constanța.
Litoralul romanesc va fi reprezentat de o delegație care va pleca la Londra la începutul lunii noiembrie, formată din: Dan Petre Leu, arhitect șef al municipiului Constanta, Sebastian Ionut Puznava, Președinte Patronatul Marea Mamaia Constanta, reprezentanți ai Aeroportului International Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Mandila, Președinte OMD Mamaia-Constanta și Oana Silviana Craciun din partea echipei de comunicare a organizației.
“Pana la finalul lunii octombrie vom definitiva agenda de lucru și agenda de intalniri pentru cele trei zile de targ. Prioritare vor fi întâlnirile cu tour-operatorii internaționali și cu agențiile de turism, dar și cu companiile aeriene low cost”, a mai precizat George Mandila, Președinte OMD Mamaia-Constanta.
Participarea asociației la târgurile internaționale de turism face parte din activitatile OMD-ului pentru promovarea destinației Mamaia-Constanța. Înființată în primăvara acestui an, asociația își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.