Spectacolul „Crai nou. Viața lui Ciprian Porumbescu”, dedicat Zilei Recunoștinței Naționale, este un proiect anual de marcă, care aduce un omagiu valorilor naționale. Evenimentul, care va avea loc luni, 11 martie, ora 19:00, în Sala Pictură, TNB, o va avea ca invitat special pe strănepoata celebrului compozitor Ciprian Porumbescu, doamna Scholz Cionca Stanca Emilia.
Spectacolul, în regia Ruxandrei Bălașu, aduce în prim-plan viața și creația marelui compozitor Ciprian Porumbescu pe scena Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București. Într-o manieră unică, scenariul prezintă publicului atât muzica, cât și povestea omului Ciprian Porumbescu, reflectând complexitatea și frumusețea sufletului său. Actorul Vlad Rădescu, cunoscut pentru rolul său memorabil în filmul biografic „Ciprian Porumbescu” din 1973, revine pe scenă într-un nou rol, de această dată, în cel al tatălui compozitorului.
Pentru a oferi o privire de ansamblu asupra vieții și operei compozitorului, evenimentul va fi precedat de o expoziție omagială intitulată „Ciprian Porumbescu, viața unui geniu”. Expoziția reunește fotografii de epocă, documente și fragmente de jurnal din colecția personală a strănepoatei lui Ciprian Porumbescu. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, vor fi expuse, în premieră, în spațiul public, trei partituri originale din colecția Bibliotecii Naționale a României, reprezentând o veritabilă comoară culturală. Astfel, invitații vor avea ocazia să descopere exemplarele rarisime: „Balada”, „Camelii” și „Craiu nou”, fiind cele mai cunoscute opere ale compozitorului Ciprian Porumbescu.
Totodată, invitații vor avea prilejul să se delecteze cu un recital de excepție susținut de Alexandru Semeniuc la vioară și de Diana Negreanu la pian, două talente de marcă ale scenei muzicale românești. Alexandru Semeniuc este distins cu „Premiul special pentru carieră artistică în ascensiune”, categoria „Cultură”, în cadrul Galei Celebrităților 2022. Tinerii artiști vor interpreta compoziții celebre din repertoriul lui Ciprian Porumbescu.
Evenimentul organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României reprezintă un tribut adus uneia dintre cele mai luminoase figuri ale culturii românești, oferind publicului ocazia de a se conecta cu moștenirea culturală a țării noastre. Luni, 11 martie 2024, ora 19:00 se va celebra nu doar memoria lui Ciprian Porumbescu, ci și spiritul recunoștinței naționale, aducând un omagiu celebrului compozitor care a contribuit la modelarea și îmbogățirea patrimoniului cultural al României.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.