Gala Destinația Anului 2024, desfășurată marți seara la Ateneul Român, a adus un premiu special pentru stațiunea Mamaia. Excelența, eleganța, rafinamentul și multă creativitate în industria turismului românesc, unt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.
Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.
Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:
„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.
Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.
Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.