Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut astăzi, 27 martie 2012, o întâlnire cu Episcopul ortodox român din Italia, Prea Sfinţia Sa Părintele Siluan, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează la Roma în perioada 27-28 martie 2012.
Şeful diplomaţiei române a evidenţiat că Biserica reprezintă un factor de coeziune în ce priveşte comunitatea românească din Italia şi are un rol spiritual şi social important în integrarea românilor în societăţile în care trăiesc. Anul trecut, datorită eforturilor comune ale autorităţilor ecleziastice şi ale statului român, a fost obţinută recunoaşterea de către statul italian a statutului juridic al Diocezei Ortodoxe Române din Italia cu sediul la Roma.
Ministrul de externe i-a transmis Prea Sfinţiei Sale că evenimentele culturale organizate de Episcopie şi de parohii sunt cele mai eficiente în coagularea comunităţii şi în păstrarea identităţii culturale şi lingvistice, mai ales iniţiativele precum şcolile duminicale cu predare în limba română. Totodată, ministrul Cristian Diaconescu l-a asigurat pe P.S. Episcopul Siluan că MAE doreşte întărirea parteneriatului cu Biserica Ortodoxă Română prin accentuarea relaţionării dintre misiunile sale diplomatice şi parohiile româneşti din Italia.
La rândul său, Episcopul Siluan a evidenţiat că ministrul Cristian Diaconescu este primul şef al diplomaţiei române care include în programul său de lucru o întrevedere la Episcopia Ortodoxă Română din Italia. În acest context, Prea Sfinţia Sa a transmis mulţumirile sale ministrului Cristian Diaconescu şi, implicit, statului român pentru sprijinirea demersurilor privind achiziţia unui teren în Verona destinat construirii unui lăcaş de cult. Procedura a fost demarată acum trei ani, sub mandatul ministrului Cristian Diaconescu, şi a fost finalizată recent, sub actualul mandat al ministrului. Episcopul Siluan a apelat la sprijinul Guvernului României şi al MAE, pe lângă autorităţile italiene, în vederea obţinerii unor spaţii pentru implementarea unor proiecte educaţionale şi sociale avute în vedere de Biserica Ortodoxă Română în Italia pentru menţinerea şi promovarea identităţii culturale şi lingvistice româneşti. În acest sens, şeful diplomaţiei române a arătat că MAE susţine eforturile B.O.R. de consolidare a spiritului comunitar în jurul tradiţiilor ortodoxiei prin includerea în Strategia MAE pentru comunităţile româneşti şi a unor proiecte şi programe cu componentă religioasă.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.