În sezonul de croaziere din acest an, 45 de nave de pasageri au fost deja programate să acosteze la terminalul de pasageri al Portului Constanţa. Dintre acestea, 18 sunt nave maritime de mare capacitate.
Pe baza acestor programări preliminare, Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa estimează o creştere cu circa 7% a numărului de turişti, faţă de anul 2011.
Prima navă soseşte pe 31 martie, nava “The Oceanic” marcând debutul sezonului de croaziere în Portul Constanţa. Nava “The Oceanic”, sub pavilion Panama, are o lungime de 238 metri, o capacitate de 1.600 pasageri şi un echipaj format din 560 persoane. Nava efectuează o croazieră în jurul lumii, aventura începând pe 24 ianuarie în portul Yokohama (Japonia) şi se va încheia pe 29 aprilie la Keelung (Taiwan).
Navele fluviale revin în 2012 în Portul Constanţa, 12 asemenea nave anunţând escale la terminalul de pasageri. Prima navă fluvială care va reveni la Constanţa este „River Adagio”, a companiei americane „Grand Circle”.
În premieră, în Portul Constanţa, va sosi în luna septembrie nava „Queen Victoria”, aparţinând companiei „Carnival”. Nava are o capacitate de 2.014 pasageri şi un echipaj de 900 persoane.
CN „APM” SA Constanţa este membră a asociaţiei internaţionale „MedCruise“ din anul 2007 şi depune eforturi susţinute pentru atragerea în Portul Constanţa a marilor companii de croazieră. Facilităţile oferite de terminalul de pasageri din Constanţa se situează în gama de top a porturilor europene. Recent, CN „APM” SA Constanţa a redus cu 50% tarifele pentru pasagerii sosiţi în Portul Constanţa la bordul navelor fluviale pentru escale mai mici de 48 de ore.
DIRECTOR GENERAL,
AURELIAN ANDREI POPA
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.