Peste 3.500 de articole vestimentare, în valoare de aproximativ 3.500.000 lei, descoperite într-un tir la trecerea frontierei Negru Vodă. județul Constanța, au fost confiscate de polițiști.
„În data de 12.11.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, judeţul Constanţa, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și semiremorcă, condus de către un cetățean român în vârstă de 43 de ani. Acesta a prezentat colegilor noştri documente aferente unui transport de semințe de floarea soarelui. Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit, în partea superioară a semiremorcii, sub prelata de protecție, aproximativ 50 de baxuri înfoliate, în interiorul cărora se aflau mai multe bunuri textile, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute şi fiind susceptibile a fi contrafăcute.În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 3.552 articole vestimentare,”transmite Poliția de frontieră/ Produsele, în valoare de aproximativ 3.500.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.