În fiecare an, pe data de 22 martie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Apei, dată la care toți cei implicați și nu numai desfășoară o serie de evenimente menite să stimuleze organizarea şi implicarea individuală în acţiunea de protejare a resurselor de apă ale planetei. Anul acesta, prin mesajul “Lumea este Însetată pentru că Nouă ne este Foame” se pune accent pe legătura dintre apă și siguranța alimentelor. Asigurarea accesului la apă duce implicit și la asigurarea accesului la hrană. Protejarea surselor de apă și asigurarea ueni ape de calitate înseamnă și o hrană de mai bună calitate.
În România, evenimentul este marcat de cele mai mari regii şi operatori de apă din ţară. La fel ca şi anul trecut, fiecare companie implicată lucrează în parteneriat cu şcolile din zonă, realizând programe educaţionale privind calitatea apei, importanţa vitală a acesteia şi măsurile necesare pentru păstrarea ei.
La Constanţa, evenimentul este marcat de către SC RAJA SA, printr-o serie de acţiuni educative în care sunt implicați zeci de elevi. Astfel, în cursul zilei de mâine, începând cu ora 09,00 dimineața, elevii de la școlile Gheorghe Țițeica și Lucian Blaga vor vizita stația de tratare a apei și laboratorul pentru apă potabilă acreditat Renar din zona Palas. Copiii vor afla mai multe despre sistemele de alimentare cu apă şi canalizare, calitatea apei potabile livrate consumatorilor, sursele de apă, şi nu în ultimul rând despre importanţa rolului pe care-l are fiecare cetăţean în protecţia surselor de apă.
Totodată copiii vor avea acces la efectuarea unor analize uzuale la apa potabilă, analize în urma cărora vor determina duritatea, concentraţia clorului şi pH – ul apei potabile.
Biroul de presă
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.