Actorul Mircea Diaconu, cunoscut pentru rolurile sale de referință din cinematografia dar și teatrul românesc, a murit după o luptă grea cu un cancer de colon. Actorul ar fi împlinit 75 de ani pe 24 de decembrie, în ajunul Crăciunului.
„La noi când vine iarna, toţi norii anului trecut se aşează pe pământ şi sunt zăpadă” spunea Mircea Diaconu. Drum lin spre lumină, maestre!
Trupul neînsuflețit al lui Mircea Diaconu va fi depus luni, între orele 12:00 și 16:00, la Teatrul Nottara, acolo unde apropiații vor putea veni să-și aducă un ultim omagiu. Înmormântarea va avea loc marți, la cimitirul din Săftica.
Mircea Diaconu s-a născut pe 24 decembrie 1949, în comuna Vlădești, județul Argeș. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti în anul 1971.
A debutat pe scena Teatrului Bulandra, în 1970, cu piesa ”Harfa de iarbă” după Truman Capote. Pe scena acestui teatru a mai jucat în ”Revizorul” de Gogol (r. Lucian Pintilie, 1972), ”A 12-a noapte” de Shakespeare (r. Liviu Ciulei, 1973), ”Răceala” de Marin Sorescu (r. Dan Micu, 1977), ”Furtuna” de Shakespeare (r. Liviu Ciulei, 1978) ş.a. La Teatrul Nottara şi-a reconfirmat calităţile de actor complex, atât în comedie, cât şi în dramă: ”Cum vă place” de Shakespeare (r. Lucian Pintilie, 1982), ”Pădurea” de Ostrovski (r. Constantin Marinescu, 1983), ”Ultimul bal” după Liviu Rebreanu (r. Dan Micu, 1984), ”Burghezul gentilom” după Moliere (r. Dan Micu, 1988) ş.a. A colaborat şi cu alte teatre: Theatrum Mundi (”Teatrul descompus” de Matei Vişniec), Teatrul Naţional Bucureşti (”Ghetou” de Joshua Sobol, regia Victor Ioan Frunză) etc.
Ca actor de film se impune, ca şi în teatru, atât în registrul dramatic, cât şi în cel comic. Din bogata sa filmografie menţionăm: ”Nunta de piatră” (r. Mircea Veroiu/Dan Piţa, 1971), ”Actorul şi sălbaticii” (r. Manole Marcus, 1974), ”Mere roşii” (r. Alexandru Tatos, 1976), ”Vânătoare de vulpi” (r. Mircea Daneliuc, 1980), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (r. Lucian Pintilie, 1982), ”Asfalt tango” (r. Nae Caranfil, 1996), ”Filantropica” (r. Nae Caranfil, 2001), ”Legături bolnăvicioase” (r. Tudor Giurgiu, 2004), ”Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (r. Cătălin Mitulescu, 2006), ”Ticăloşii” (r. Şerban Marinescu, 2007), ”Tache” (r. Igor Cobileanski, 2008) şi multe altele. Mircea Diaconu face parte din distribuţia filmului ”Caravana Cinematografică”, în regia lui Titus Muntean, care a fost prezentat publicului din România în prima zi a Festivalului de Film Transilvania, pe 28 mai 2010. Actorul a jucat alături de Horaţiu Mălăele, Vladimir Găitan, Valentin Teodosiu, Jean Constantin, Cătălina Grama (Jojo), Cristi Iacob, Mihai Bendeac şi în comedia ”Poker” (2010), în regia lui Sergiu Nicolaescu.
Cariera politica
A devenit senator PNL, în colegiul 1 din Argeş, în urma redistribuirii, în legislatura 2008-2012. La lansarea candidaturii, Mircea Diaconu a precizat că PNL este primul partid în care se înscrie, după experienţa ”politică” de dinainte de 1989. În calitate de senator, a făcut parte din Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă, Comisia pentru egalitatea de şanse, fiind şi membru al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.
La 7 mai 2012, a fost numit ministru al Culturii în Cabinetul Ponta, funcţie deţinută până la 25 iunie 2012.
A fost ales europarlamentar la 25 mai 2014, pentru legislatura 2014-2019.
A candidat la președinție în 2019, obținând în 7,9% dintre voturi în primul tur al scrutinului.
A fost distins cu Ordinul national „Pentru Merit” în grad de Ofiţer la 1 decembrie 2000, „pentru realizări artistice remarcabile şi pentru promovarea culturii”.
Mircea Diaconu a fost căsătorit cu actriţa Diana Lupescu şi are doi copii, Victor și Ana Maria.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.