Crăciunul sau praznicul Nașterii Domnului reprezintă cea mai importantă sărbătoare religioasă a finalului de an, fiind așteptată cu bucurie de către cei mici, dar și de cei mari.
În satul tradițional românesc, sărbătoarea se bucura de mare prețuire. Pe lângă pregătirea casei de sărbătoare, un rol important îl aveau bucatele tradiționale, de la nelipsiții colaci și colăcei (aceștia din urmă se ofereau colindătorilor) până la produsele preparate din porcul sacrificat la Ignat.
În Ajunul Crăciunului (24 decembrie), preotul trecea pragul casei pentru a binecuvânta ceremonios preparatele pregătite cu migală.
Totodată, colindători de toate vârstele își făceau apariția la porțile gospodarilor pentru a vesti Nașterea Domnului. Aceștia erau răsplătiți de gazde cu țuică fiartă, vin, nuci, colăcei și mere.
Cetele de colindători se constituiau încă de la începutul postului după reguli nescrise, dar păstrate cu sfințenie și transmise din generație în generație. Cetele erau formate din flăcăi cu un comportament moral ireproșabil. Dacă vreun gospodar din sat nu îi primea pe cei care vesteau Nașterea Domnului, colindătorii îl „pedepseau” prin descolindat.
Legendele populare românești spun despre marea sărbătoare a Nașterii Domnului că purifică și reordonează lumea, confirmându-i sacralitatea.
