Elevii de clasele I -IV nu pot participa în anul școlar 2024-2025 la olimpiadele și concursurile școlare naționale ale căror calendare de desfășurare au fost anunțate recent de ministerul Educației și Cercetării (MEC). În ordinul de ministru care aprobă aceste liste, instituția reglementează că aceste competiții sunt dedicate doar elevilor din învățământul secundar (clasele V – XII / XIII).
Dacă anul trecut în luna februarie ministerul Educației a anunțat profesorii printr-o adresă că trebuie să modifice regulamentele concursurilor școlare pe care le-au elaborat la nivel județean, regional sau național încât elevii de clasele I-IV să nu poată participa la etapele superioare ale acestora, în 2025 interdicția este introdusă acum în ordinul de ministru. Este primul ordin de ministru semnat de Daniel David.
Ministrul atrage de asemenea atenţia asupra faptului că participarea la astfel de concursuri poate stimula „prea devreme o industrie a meditaţiilor şi focalizări prea timpurii pe anumite domenii, ignorându-se altele (tot de bază), ceea ce poate distorsiona dezvoltarea nivelului elementar al tuturor competenţelor cheie”.
„Participarea la olimpiade organizate de minister aduce o greutate mai mare concursurilor, începând să stimuleze prea devreme o industrie a meditaţiilor şi focalizări prea timpurii pe anumite domenii, ignorându-se altele (tot de bază), ceea ce poate distorsiona dezvoltarea nivelului elementar al tuturor competenţelor cheie. Este important să fim congruenţi în politicile educaţionale, pentru a nu deruta copiii şi a nu avea politici cu efecte care se anulează reciproc. Am înlocuit la nivelul învăţământului primar evaluarea prin note cu evaluarea prin calificative tocmai în lumina lucrurilor descrise mai sus, pentru a nu produce prea devreme segregare între copii (şi şcoli) şi afectarea stimei de sine, important fiind aici să dezvoltăm nivelul elementar al tuturor competenţelor cheie, în ritmul personal al fiecărui copil, nu să facem diferenţieri prea fine (şi adesea nerelevante) şi prea devreme între copii”.
Dniel David menționează că, pentru şcoala primară, există evaluările obligatorii la clasa a II-a şi a IV-a, că ar trebui folosite „mult mai atent în procesul de învăţare personalizată a elevului”.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.