Circulația feroviară este perturbată, după ce un tren care circula pe ruta Brașov – Constanța a lovit un buldo-excavator, la trecerea la nivel cu calea ferată, în halta Scrovistea(Ilfov). Mai multe trenuri care urmau să sosească în Gara de Nord au întârzieri.
”Astăzi 10 februarie 2025, în jurul orei 09.00, ca urmare a neasigurării de către conducătorul unui buldo excavator, la trecerea la nivel cu calea ferată, în Hc Scrovistea, s-a produs lovirea acestuia de către trenul IC 538 Brașov – Constanța. Pasagerii și personalul feroviar din tren nu s-au aflat în pericol. În acest moment, trenul IC 538 Brașov – Constanța staționează între stațiile Crivina – Periș”, informează CFR Călători.
În urma impactului, locomotiva a fost avariată, urmând ca trenul să îşi reia circulaţia cu o locomotivă de ajutor, după îndepărtarea de pe linie a vehiculului avariat şi finalizarea procedurilor legale.
Până la restabilirea circulației în condiții de siguranță de către echipa de intervenție a CFR SA, mai multe trenuri CFR Călători cu circulație pe zona afectată staționează
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.