„Lăsatul secului” pentru Postul Paștilor

Lăsata Secului este o sărbătoare impotantă în calendarul creștin ortodox.

Înainte să începem unul dintre cele patru posturi rânduite de Biserica Ortodoxă pe parcursul unui an (Postul Nașterii Domnului, al Sfintelor Pasti, al Sfinților Apostoli Petru și Pavel și al Adormirii Maicii Domnului), există o zi care marchează sfârșitul perioadei în care mai putem mânca de dulce și care poartă numele de „lăsatul secului”.

Singurul post precedat de două astfel de zile este cel al Sfintelor Paști, cu o primă etapă în care se lasă sec de carne (în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți) și cea de-a doua, a lăsatului sec de pește, ouă și lactate (Duminica Izgonirii lui Adam din Rai).

În multe zone rurale din țară, Lăsatul Secului de Paști este o sărbătoare extrem de importantă. Marchează momentul de cumpănă dintre noul an agrar și cel vechi.  O tradiție comună este ideea de masă festivă la care se adună toată familia și petrec această sărbătoare. De exemplu, în Bărăgan, un vechi obicei spune că de Lăsata Secului trebuie strânse toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă, iar a doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit.

ăptămâna albă sau a brânzei este o etapă premergătoare Postului Mare, în care se renunță la consumul de carne, alimentația bazându-se pe legume și lactate, așa cum indică și numele. Dacă de regulă, miercurea și vinerea sunt zile de post, în această săptămână devin zile de ‘harți’. Asta înseamnă că și în aceste zile se pot consuma lactate, pește și ouă. Pe de altă parte, înțelegem aceste dezlegări și ca pe o pregătire fizică sau trupească a creştinilor pentru postul care va veni. Îngrijindu-se de cele ale trupului, Biserica îi obișuiește pe credincioși cu practica postirii (prin abținerea de la consumul de carne), permițându-le, totuși, să se întărească pentru cele 40 de zile în care se vor osteni, cu produse din lapte, ouă şi peşte.

Un obicei specific întâlnit în Bărăgan implică strângerea tuturor oaselor și resturilor de mâncare într-o față de masă, care sunt apoi aruncate spre răsărit în ziua următoare, rostindu-se: „Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiți îndestulate și de la holdele mele oprite.” Se crede că această practică protejează culturile agricole de păsările dăunătoare.

În unele zone, există tradiția ca finii să viziteze nașii cu un cadou constând într-o găină friptă, un colac mare sau o turtă și o sticlă de vin. Acest gest simbolizează respectul și recunoștința față de nași și întărește relațiile dintre familii. După oferirea darurilor, se organizează o masă comună, unde se servesc diverse bucate, inclusiv plăcinte cu struguri sau stafide, simbolizând prosperitatea și vigoarea spirituală.

Lăsatul Secului este însoțit de numeroase superstiții și interdicții menite să asigure protecția și bunăstarea familiei și a gospodăriei. Una dintre cele mai răspândite credințe este că, în această zi, femeile nu au voie să coasă, să toarcă sau să spele rufe, pentru a nu atrage boli și necazuri asupra familiei.