Ca urmare a adresei Universităţii „Ovidius“ din Constanţa nr. 1599 din 20.02.2012, înregistrată la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului cu numărul 37/F/DGJ din 20.02.2012, prin care se solicită un punct de vedere cu privire la validarea senatului nou ales, MECTS arată, printr-o notă oficială, semnată de ministrul Cătălin Ovidiu Baba, secretar general adjunct Ioana Lazăr, director Eugenia Cristina Pomagă, consilier juridic Lăcrămioara Pop, următoarele:
„Legea educaţiei naţionale nr.1 din 2011, cu modificările şi completările ulterioare nu prevede modalitatea prin care Senatul nou ales ar trebui sau nu validat.
Apreciem că această procedură, dacă ar fi fost în asentimentul comunităţii universitare, nu ar fi putut fi prevăzută în carta universitară a Universităţii. Or, carta Universităţii „Ovidius“ Constanţa nu are nicio prevedere în acest sens.
Potrivit metodologiei de organizare a alegerilor în structurile şi funcţiile de conducere academică a Universităţii „Ovidius“ Constanţa avizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin adresa nr.24860/R/16.02.2012, Biroul Electoral Central al universităţii desemnat de senatul universitar are ca atribuţie şi validarea rezultatelor.
Astfel, raportat la cele de mai sus apreciem că Senatul universitar este legal constituit dacă sunt respectate prevederile legale în ceea ce priveşte alegerea acestuia, iar Biroul Electoral Central constituit la nivelul universităţii a validat rezultatele alegerilor“.
Preşedintele Senatului Universităţii „Ovidius“
Prof.univ.dr.Dănuţ Tiberius Epure
21 februarie 2012
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.