Reprezentanţa UNICEF în România în parteneriat cu Fundaţia Holt România organizează o nouă serie de cursuri de educaţie parentală la Constanţa. Cursurile sunt gratuite şi se adresează părinţilor cu copii cu vârstă între 0-18 ani. Ele sunt menite să îi ajute pe părinţi să îşi dezvolte şi să îşi îmbunătăţească abilităţile parentale, să înţeleagă etapele dezvoltării copilului şi nevoile pe care acesta le are în funcţie de fiecare vârstă şi să înveţe să folosească modalităţi alternative de abordare a situaţiilor dificile întâlnite cu copiii.
„Cum să fii părinte şi, mai ales, cum să fii un părinte bun se învaţă şi se exersează. Nu este un comportament înnăscut sau moştenit mai ales că un părinte trebuie să răspundă provocărilor unui mediu în continuă schimbare. De aceea, considerăm că este important să le oferim părinţilor informaţii relevante care să îi ajute să înţeleagă nevoile pe care le au copiii la diferite vârste şi să îi sprijinim să îşi dezvolte şi să îşi îmbunătăţească abilităţile parentale pentru a le oferi copiilor tot sprijinul de care au nevoie pentru a se putea dezvolta armonios”, a declarat Luminiţa Costache, Specialist Politici Sociale, UNICEF România.
UNICEF acordă o atenţie deosebită educaţiei parentale. De aceea, în ultimii ani, UNICEF România în parteneriat cu Holt România a dezvoltat o serie de curricule de educaţie parentală: pentru părinţi cu copii între 0-3 ani, părinţii cu copii în ciclul primar şi părinţii cu copii în ciclul gimnazial. De asemenea, anul acesta cele două organizaţii colaborează pentru dezvoltarea primei curricule de educaţie parentală din România pentru părinţii cu adolescenţi.
Printre beneficiile pe care le oferă educaţia parentală se numără:
• Îmbunătăţirea cunoştinţelor părinţilor în ceea ce priveşte dezvoltarea copilului, nevoile copiilor în funcţie de fiecare vârstă şi cum pot fi acestea satisfăcute astfel încât să susţină sănătatea fizică şi psihică a copilului;
• Informarea părinţilor în ceea ce priveşte drepturile copilului şi modul în care acestea trebuie respectate şi îndeplinite;
• Îmbunătăţirea abilităţilor părinţilor de a comunica cu copiii şi de a-şi ajusta aşteptările faţă de aceştia în mod realist;
• Îmbunătăţirea atitudinilor suportive ale părinţilor faţă de copii, a capacităţii lor de a sprijini autonomia copiilor prin disciplinarea lor pozitivă.
Astfel, educaţia parentală poate contribui la reducerea unor fenomene precum: abuzul asupra copilului, reducerea abandonului şcolar, problemele sociale ale adolescenţilor, violenţa tinerilor. Totodată, ajută părinţii la nivelul construcţiei identităţii parentale, la gestionarea şi la reducerea stresului parental.
Cursurile de educaţie parentală derulate de Holt România în municipiul Constanța cu susținerea UNICEF sunt parte a acţiunii UNICEF de promovare a educaţiei parentale în ţara noastră şi vor avea loc până la finalul anului 2012. Părinţii care au participat până acum la cele 11 cursuri de educaţie parentală au apelat la acestea la recomandarea medicilor de familie, a profesorilor din şcolile în care învaţă copiii lor, la recomandarea prietenilor sau ca urmare a faptului că au aflat despre cursuri de pe internet.
Despre UNICEF România
UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă.
În România, UNICEF susţine drepturile copiilor prin programe de sănătate şi nutriţie, educaţie de calitate, precum şi prin protecţia copiilor împotriva violenţei, neglijenţei şi HIV/SIDA. UNICEF este susţinut financiar integral prin contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, corporaţilor, fundaţiilor şi a guvernelor.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.