Aflata Constanta cu spectacolul “Tangou Final”, indragita actrita Maia Morgenstern, a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu pentru cititorii InfoPress. Actrita Teatrului Evreiesc de stat din Bucuresti nu a venit singura ci impreuna cu fiul sau Tudor Aaron Istodor, cu care de altfel a si jucat pe scena.
Interviu cu Maia Morgenstern
Reporter:E prima piesă de teatru în care jucaţi cu fiul dumneavoastră. Cum v-aţi simţit?
Maia Morgenstern: Foarte emoţionată, foarte fericită. Este un moment de profesionalism şi generozitate în acelaşi timp. Sigur ca actor, ca actriţă este normal într-un fel şi textul acestui spectacol, e vorba, de orgoliu, de perfecţionare, absolut totul. Dorinţa de a te menţine într-o anumită poziţie pe care ai obţinut-o într-un fel sau altul. Pe de altă parte, zic asta în general ca actriţă, lucruri frumoase şi generoase, cite o dată lucruri comune sau idealuri spre care tindem, cum ar fi: generozitate, muncă în echipă, comunicarea, a te oglindi prin partenerul tău, lucruri care, uneori, din păcate cu toată bunăvoinţa rămîn aşa la stadiul de idei nobile. Însă, jucînd alături de copilul tău, căruia îi vrei tot binele de pe lume, atîta generozitate, atîta dorinţă de a-l vedea, înalţat, deschizindu-şi aripile, întradevăr atunci are sens, pentru că prin celălalt te vezi pe tine.
R:Aţi avut vreo influienţă în decizia sa de a vă urma în carieră?
M:M: Nu! Mi-a îngheţat singele în mine cînd mi-a zis că vrea să se facă actor.
R: De ce? Pentru că este o meserie frumoasă..
M.M. Este o meserie foarte frumoasă şi trebuie să o iubeşti întradevăr, înspăimîntător de mult pentru a depăşi greutăţile, aspirităţile, a depăşi dezamăgirile şi a-ţi păstra închinată credinţa. Din puctul ăsta de vedere nu e uşor.
R:Aţi spus că datorită rolului în filmul Patimile lui Isus, nu aţi mai primit alte roluri în filme, este adevărat?
M.M.Am spus că am fost pedepsită din cauza acelui rol…
R:Apropo de piesa în care aţi jucat? Care este realţia dumneavoastră cu jurnaliştii?
M.M.Nici o dată nu mă identific cu personajele mele. Cine are de ascuns mizerii, are de ce se teme, cine nu, are o relaţie sinceră, deschisă de înţelegere. Prin media ne facem cunoscuţi, ne facem publicitate, ne putem exprima opiniile, convingerile. Eu am o relaţie excepţională, de încredere cu presa. Atunci cînd îmi este trădată încrederea ştiu să ripostez, dar pornesc de la prezumţia de încredere. Viaţa mea este atît de tumultoasă, dar e atît de deschisă că nu mai este interesantă.Nu mi-e teamă să-mi asum bunele şi relele vieţii mele şi nu mi-e teamă să le recunosc.
R:Cum v-aţi simţit la Constanţa?
M.M.Se vede cum m-am simţit după reacţia publicului, felul în care m-au aşteptat în condiţiile astea şi cu frig şi cu ger. Am plecat de acasă uitîndu-ma la televizor, pe media, pe siguranţa vieţii ăsteia şi m-am gîndit dacă întradevăr mi-aş fi lăsat situaţia la o parte să mă duc să văd un spectacol de teatru? Şi răspunsul l-am avut chiar în seara asta, cu un public atît de numeros, atît de cald, atît de inteligent, atît de sensibil. Au fost sigur momente în care s-a rîs, în care se zîmbeşte, clipiri din ochi, trimiteri la prezenţă, lucruri pe care le ştiţi şi pe altă parte tăcerea, ascultarea emoţia, comunicarea care se instalează nu sunt vorbe în vînt. Sunt atît de recunoscătoare, mă simt atît de fericită, findcă am venit la Constanţa şi nu e prima oară şi nici ultima, mai sunt şi alte spectacole pe care mi-aş dori să le pot juca aici. Aşa m-am simţit aici: tînără, fericită, împlinită, motivată.
R:Ce proiecte noi aveţi?
M.M.Am scos o premieră. Urmează să începem filmările pentru un nou film extrem de uman, o poveste tragică cu o mamă cu un copilaş care nu este sănătos şi cîte o dată nu toţi medicii sunt atît de inimoşi, mai mult decît fac nu pot face, mai e şi destinul, mai sunt şi situaţii necruţătoare, dar în orice situaţie trebuie să existe omenie, seriozitatea situaţiei, a deciziilor. Filmul, provizoriu se numeşte Carme şi cred că aşa va rămîne pînă la capăt. Şi ajutaţi de domnul Director Ungureanu (n.r. Directorul Casei de Cultură Constanta), vom mai veni şi cu alte piese de teatru la Constanţa.
R: Un mesaj pentru cititorii InfoPress?
M.M. Ii astept sa vada piesa “Miss Daisy si soferul ei” si toate piesele de teatru jucate de actorii nostrii ca’ sunt tare frumoase si mai uitam ne necazurile cotidiene.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.