Un bărbat a fost surprins de un echipaj de jandarmerie în timp ce dărâma cu ajutorul unui ciocan tip baros, zidul unei clădiri, cu scopul de a sustrage cărămizile.
Miercuri, 02 ianuarie a.c., ora 16.00, jandarmii care patrulau pe strada Oituz, din municipiul Mangalia, au surprins în interiorul unei foste unităţi militare, aflate în prezent în administrarea Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat Mangalia, o persoană care spărgea cu ajutorul unui baros, zidul unei clădiri. Bărbatul a fost prins după ce „culcase la pămînt” o parte din perete şi scotea cărămizile. Intrebat ce doreşte să facă cu cărămizile, a declarat că dorea să-şi mai construiască o magazie, acasă.
Lui Sefehet M., de 34 ani, din localitate, i-au fost întocmite actele de constatare pentru comiterea faptelor de distrugere şi tentativă de furt. El a fost predat Poliţiei Mangalia pentru continuarea cercetărilor.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.