Pe principalele autostrăzi de pe teritoriul Sloveniei se circulă cu greutate, din cauza căderilor masive de zăpadă, a vizibilităţii reduse, a rafalelor de vânt şi a gheţii.
Autorităţile slovene au anunţat blocaje pe autostrada A1, care traversează Slovenia între Ungaria și Italia, în special pe porţiunea dintre Ljubljana și Koper/Trieste. Traficul durează mai mult decât în mod normal, cu blocaje care se pot prelungi mai multe ore.
Pentru autovehiculele grele s-au impus restricţii de circulaţie pe autostrăzile A1 și A2.
Prognoza meteo pentru zilele următoare prevede continuarea ninsorilor iar, în anumite zone, a viscolului și, prin urmare, se vor menţine condiţiile dificile de trafic pe teritoriul Sloveniei.
Pe autostrada A3-E70/61 între Gabrk și Fernetiči/Ferneti, în direcţia de mers spre Ljubljana traficul pe banda principală este obstrucţionat din cauza unui eveniment excepţional.
Pe autostrada A2-E61 între Ljubljana și Kranj, în sensul mers spre Ljubljana, au fost raportate blocaje de trafic.
Punctul de trecere a frontierei Obrezje între Slovenia și Croația este închis în ambele sensuri.
Pe autostrada A2-E70 între Ljubljana și Novo Mesto, pe autostrada A5 Murska-Sobota, în direcţia de Maribor, pe autostrada A1-E57 între Kompolje și Ljubljana în direcţia Ljubljana, traficul rutier este restricţionat pentru autovehiculele grele.
Recomandăm cetăţenilor români care intenţionează să tranziteze Slovenia în perioada 14-16 ianuarie 2013, să se informeze din timp asupra condiţiilor de trafic şi asupra datelor de contact ale misiunilor diplomatice ale României de pe traseu. Recomandăm ca autovehiculele să fie dotate corespunzător pentru trafic pe timp de iarnă şi, cu precădere, în cursul nopţii, să existe provizii suficiente de combustibil şi alimente.
De asemenea, recomandăm companiilor care utilizează autovehiculele grele/ camioane să se informeze, constant, cu privire la prognoza meteo, precum şi asupra situaţiei restricţiilor de trafic impuse pe autostrăzile din Slovenia.
Informaţii privind situaţia traficului rutier în Slovenia pot fi obţinute 24h/24 de la Centrul de informare asupra traficului rutier http://www.promet.si, precum şi la numerele de telefon 1970 (din Slovenia) şi 00 386 151 88 518 (internaţional).
Până în prezent, nu au fost raportate probleme sau restricţii la aeroportul internaţional Ljubljana.
Reamintim că în Slovenia este obligatorie achiziţionarea vignetei de circulaţie pe autostrăzi, pe o perioada de minimum 7 zile, în valoare de 15 Euro. Vigneta trebuie lipită pe parbriz, pentru a fi luată în considerare.
În cazul în care autoturismele nu au lipită vigneta pe parbriz, la controlul poliţiei slovene, se aplică o amendă de circa 300 euro. Dacă amenda este plătită pe loc sau în termen de 8 zile, aceasta este redusă la jumătate, respectiv 150 euro plus taxa de vignetă.
Cetăţenilor care nu plătesc amenda li se reţin actele personale şi ale maşinii, în conformitate cu legislaţia în vigoare în Republica Slovenia.
Atenţionare de călătorie – Ungaria
Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Ungaria, asupra faptului că Serviciul Naţional Ungar de Meteorologie anunţă pentru ziua de 14 ianuarie 2013 cod galben de ninsori pe întreg teritoriul Ungariei şi cod portocaliu de ninsoare, ploaie îngheţată şi viscol pentru partea de vest a Ungariei.
Din informaţiile Inspectoratului General al Poliţiei Ungare, în Ungaria, toate drumurile naţionale, autostrăzile şi punctele de trecere a frontierei sunt deschise traficului şi se circulă în condiţii de iarnă. Excepţie face circulaţia traficului greu la frontiera dintre Ungaria şi Slovenia, căruia autorităţile slovene i-a interzis intrarea pe teritoriul acestei ţări. Ca urmare, autorităţile ungare opresc acest tip de trafic în parcările din Ungaria, pe autostrada M7, înainte de a ajunge în frontiera comună ungaro-slovenă.
Atenţionare de călătorie – Croaţia
Ministerul Afacerilor Externe informează că, în acest moment, Republica Croaţia se află sub avertizare meteorologică cod portocaliu de ninsoare şi ploi, regiunea capitalei Zagreb fiind sub cod roşu de ninsoare. În această regiune, nordul şi estul ţării, precum şi nordul coastei Dalmaţiei, echiparea mijloacelor de transport cu anvelope de iarnă este obligatorie. Traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă, majoritatea mijloacelor de transport de pe teritoriul Republicii Croaţia înregistrând întârzieri. Nu există drumuri, căi ferate, porturi sau aeroporturi închise.
Cetăţenii români care doresc să se deplaseze sau să tranziteze Republica Croaţia sunt sfătuiţi ca, înainte de a pleca la drum, să consulte paginile de internet ale Ministerului Afacerilor Externe – http://www.mae.ro, Companiei Naţionale Croate de Autostrăzi – http://www.hak.hr, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate – http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate – http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă http://www.ccaa.hr.
Pentru evitarea eventualelor probleme se recomandă ca autovehiculele să fie dotate corespunzător pentru trafic pe timp de iarnă şi, cu precădere, în cursul nopţii, să existe provizii suficiente de combustibil şi alimente
De asemenea, conducătorii de vehicule de transport marfă sunt sfătuiţi să consulte permanent paginile de internet indicate deoarece, în prezent, există restricţii de circulaţie pentru acest tip de vehicule pe majoritatea drumurilor din ţară, o hartă exactă a acestor restricţii neputând fi pusă la dispoziţie deoarece situaţia se schimbă de la o oră la alta.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.