Joi, 14 martie 2013, începând cu ora 11.00, la Colegiul Comercial „Carol I” se va desfăşura sesiunea interjudeţeană de formare a principalilor actori ce vor fi implicaţi în Săptămâna parteneriatelor active şcoală-întreprindere, din perioada 1-5 aprilie 2013.
Sesiunea, la care participă peste 50 de cadre didactice, elevi, părinţi, parteneri educaţionali din cinci unităţi de învăţământ din judeţele Constanţa şi Tulcea, alături de partenerii lor economici pentru pregătirea practică, este organizată în cadrul proiectului POSDRU Parteneriate active şcoală-întreprindere pentru îmbunătăţirea formării profesionale iniţiale – PAŞII FPI. La sesiune vor mai participa inspectorul şcolar general, prof.dr. Răducu Popescu, inspectorul pentru învăţământul profesional şi tehnic prof.dr.Gabriela Neagu, iar din cadrul I.S.J. Tulcea- inspectorul pentru învăţământul profesional şi tehnic prof. Elisabeta Ocneanu, alături de directorii unor unităţi de învăţământ din ambele judeţe.
Prin acest proiect se urmăreşte explorarea şi pilotarea unor abordări mai active privind parteneriatul social, care să aducă mai aproape actorii şcolii şi pe cei ai mediului economic.
Activităţile proiectului au ca scop conştientizarea membrilor comunităţii asupra problematicii parteneriatelor şcoală-întreprindere, formarea specialistilor din întreprinderi pentru activităţile de informare şi consiliere profesională, organizarea vizitelor de lucru în întreprinderi pentru observarea tehnologiilor, ritmului de lucru şi a metodelor de organizare.
Şcoala pilot din judeţul Constanţa selectată prin acest proiect, alături de alte 19 unităţi pilot din ţară, este Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii, care gestionează pe tot parcursul proiectului condiţiile realizării obiectivelor propuse în alte patru unităţi de învăţământ: Liceul Tehnologic ,,Axiopolis” Cernavodă, Colegiul Tehnic Energetic Constanţa, Colegiul Tehnic ,,Henri Coandă” Tulcea, Colegiul Tehnic ,,Anghel Saligny” Tulcea. Principalul partener economic al şcolii pilot este RATC Constanţa, care va găzdui la 1 aprilie 2013 deschiderea oficială a Săptămânii parteneriatelor active şcoală-întreprindere, pe lângă alte numeroase activităţi cu elevii şi cadrele didactice derulate anterior în parteneriat.
Agenda seminarului din 14 martie conţine prezentarea, de către şcolile şi partenerii lor din reţea, a activităţilor propuse a se derula în „Săptămâna PAŞII-FPI”, dezbateri şi discuţii referitoare la aceste activităţi, promovarea evenimentului de către fiecare partener, prezentarea „Ghidului de bune practici”, prezentarea site-ului proiectului: http://www.pasiifpi-tvet.ro/.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.