Consiliul Judeţean Constanţa şi Asociaţia “Cultul Eroilor” cinsteşte memoria eroilor constănţeni, căzuţi la datorie în Primul Război Mondial, prin plantarea a câte unui copac pentru fiecare din cei 2528 de eroi constănţeni!
Programul denumit generic “Dumbrava Eroilor” a fost iniţiat de statul român prin Ministerul Culturii, cu sprijinul Ministerului de Interne în anul 1943.
Programul “Dumbrava Eroilor” va începe mâine 27 martie a.c., după cum urmează:
-Oraşul Murfatlar la monumentul eroilor din localitate, ora 10:30;
-Com. Amzacea, Sat General Scărişoreanu la monumentul eroilor din localitate, ora 11:00;
-Oraşul Constanţa, monumentul Reg. 34 Infanterie, str. Traian ora 12:00;
-Oraşul Constanţa, parcul Tomis II la monument ora 12:30;
-Oraşul Constanţa, cimitirul eroilor ora 13:00;
-Oraşul Mangalia, la Liceul Industrial ora 14:00;
-Oraşul Mangalia, la scoala nr. 2 ora 14:30
-Comuna Cumpăna, la monumentul eroilor din localitate, în data de 28.03.2013 ora 12:30.
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel CONSTANTINESCU va participa la Evenimentul din oraşul Murfatlar şi municipiul Constanţa, monumentul Reg. 34 Infanterie, str. Traian.
DUMBRAVA EROILOR
Virgil Coman
Slăvirea eroilor neamului, dar şi grija pentru mediul înconjurător aveau să se îmbine într-un mod armonios în anul 1943, prin intermediul unui proiect iniţiat de Ministerul Culturii Naţionale, al cărui scop era acela de a planta în fiecare comună, cu ajutorul elevilor, o suprafaţă de un hectar de pădure, denumită sugestiv „Dumbrava eroilor”. Totodată, aleile acesteia trebuiau să poarte numele eroilor locali, serbările naţionale şi alte adunări importante ale comunităţii urmând a se desfăşura tot aici. În acest sens, Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia Administraţiei de Stat avea să transmită prefecţilor de judeţe, mai puţin celor din Basarabia şi Bucovina, circulara nr. 76139 A, datată 12 martie 1943, în care se făceau precizările necesare îndeplinirii acestui obiectiv.
Potrivit mărturiilor documentare aflate în patrimoniul Serviciului Judetean Constanţa al Arhivelor Naţionale amenajarea „Dumbrăvii eroilor” s-a realizat în funcţie de terenul disponibil, posibilităţile financiare şi priceperea fiecărui primar. Prin urmare, la Cobadin, încă din ziua de 23 aprilie 1943, odată cu sărbătorirea zilei sădirii pomilor, a fost plantată o suprafaţă de două hectare din vatra satului cu 800 puieţi salcâmi, 250 puieţi sophora japonica şi 25 puieţi plopi, înconjurată de o perdea protectoare formată din patru rânduri de salcâmi. Pe întregul perimetru s-au mai plantat patru rânduri cu glădiţă, apropiate, pentru formarea gardului viu ornamental, protejat şi apărat la rândul său de un şanţ.
Primăria Techirghiol a transformat parcul comunal în „Dumbrava eroilor” şi a luat măsuri să se confecţioneze tăbliţe cu numele eroilor pentru alei în timp ce la Ostrov a fost transformată grădina primăriei. La Topraisar a fost amenajată în vatra satului unde s-au plantat nuci, duzi, arţari şi salcâmi, iar la Cernavodă, datorită lipsei de teren disponibil au fost procuraţi 1000 puieţi arbori ornamentali care au fost plantaţi pe străzile oraşului. Primăria Corbu, la rândul său, a plantat 12000 de puieţi în timp ce la Ivrinezu Mic au fost plantaţi 2000 puieţi salcâmi pe o suprafaţă de 3000 m.p. La Saligny, a fost împrejmuită o suprafaţă de circa 3000 m.p., în centrul comunei, şi s-au plantat pomi fructiferi, salcâmi, iar în interior au fost semănate flori şi plante leguminoase. Primăriile Dumbrăveni, Poarta Albă şi Tuzla aveau să se numere şi ele printre cele care au amenajat „Dumbrava eroilor” în vatra satului.
Din cauza lipsei de teren, Primăria Eforie Nord a cedat Inspectoratului Silvic Constanţa circa 10 ha terenuri virane pentru împădurire, aleile urmând a fi denumite în conformitate cu numele eroilor locali.
Au existat situaţii când unele primării au identificat terenuri, plantarea urmând a se face în toamna anului 1943 sau primăvara anului 1944, ca de exemplu: Cerchezu, Chirnogeni, Dobromir Deal, Horia, Lumina, Mangalia, Măgura, Mihail Kogălniceanu, Petroşani, Satu Nou, Sibioara, Tudor Vladimirescu şi Ţepeş Vodă,
Între primăriile care nu aveau terenuri disponibile dar care erau preocupate de a amenaja „Dumbrava eroilor” în următorii ani s-au numărat: Beilic, Cuza Vodă, Dunărea, Independenţa, Lipniţa, Măgura, Negreşti, Negru Vodă şi Panteliomnu de Jos.
Stadiul îndeplinirii proiectului „Dumbrava eroilor” este confirmat în bună măsură şi de informările pretorilor înaintate Prefecturii Constanţa la jumătatea lunii iunie 1943, după cum urmează:
-Plasa Constanţa – numai în Basarabi, Cumpăna, Corbu şi Lumina. În localităţile Bărăganu, Mihail Kogălniceanu, Ovidiu, Palazu Mare, Sibioara şi Valu lui Traian s-au luat măsuri ca în toamna anului 1943 şi primăvara anului 1944 să se amenajeze, în timp ce Agigea, Năvodari şi Straja nu aveau teren disponibil.
-Plasa Cernavodă – numai în trei localităţi (nefiind nominalizate)
-Plasa Cogealac – niciuna, dar pentru anul 1944 urmau a se amenaja în localităţile Baia, Cogealac şi Săcele
-Plasa Hârşova – numai în Hârşova şi Ciobanu
-Plasa Mangalia – numai la Topraisar, Tuzla şi Mangalia unde au fost plataţi pomi într-o oarecare măsură. În localităţile Albeşti, Biruinţa, 23 August, Moşneni, Pecineaga, Moviliţa şi Techirghiol urmau a se amenaja în toamna anului 1943 şi primăvara anului 1944, în timp ce Limanu, Schitu, Eforie Nord şi Eforie Sud nu dispuneau de terenuri
-Plasa Medgidia – numai în localităţile unde exista teren disponibil (nefiind nominalizate), iar acolo unde nu exista s-a luat măsura să se identifice şi să se amenajeze
-Plasa Negru Vodă – numai în Darabani şi Plopeni
Autorităţile centrale şi locale au fost preocupat de amenajarea „Dumbrăvii eroilor” şi în anul 1944. Potrivit circularei nr. 52515 A din 27 martie 1944 a Ministerului Afacerilor Interne – Direcţia Administraţiei de Stat, în localităţile unde nu existau terenuri disponibile „Dumbrava eroilor” urma a se amenaja pe porţiuni din izlazurile comunale sau din terenurile destinate pentru tir şi sport, însă numai acolo unde acestea depăşeau suprafaţa de patru hectare.
Urmele acestui proiect îndrăzneţ, iniţiat acum mai bine de şase decenii şi jumătate, se observă şi astăzi în unele localităţi din judeţul Constanţa unde primarii din acele vremuri au conştientizat importanţa lui atât în plan cultural-naţional, cât şi din punctul de vedere al grijii pentru un mediu înconjurător mai sănătos. În altele nu mai există ori datorită dezvoltării urbanistice, ori datorită lipsei de educaţie pentru mediu a autorităţilor locale şi a cetăţenilor.
Având în vedere faptul că judeţul Constanţa are cea mai mică suprafaţă forestieră din ţară, dar nu duce lipsă de eroi care s-au jertfit pe altarul ţării, de-a lungul zbuciumatei istorii a neamului românesc, opinăm că proiectul „Dumbrava eroilor” este viabil şi astăzi meritând a fi readus în atenţia autorităţilor.
Tabel cu eroi din primul război mondial pe localităţi
Albeşti – 24
Cotu Văii – 51
Amzacea
Gen. Scărişoreanu – 16/3
Băneasa – 39
Bărăganu – 33
Cernavoda – 97/4
Cerchezu – 22/1
Viroaga – 13
Ciobanu – 65
Mioriţa – 6
Chirnogeni -56
Plopeni – 25
Cobadin – 46
Cogealac şi Tariverde – 56
Crucea – 34/1
Crişani – 25
Cumpăna – 27/1
Cuza Vodă – 38
Deleni – 38
Pietreni – 19
Dorobanţu – 32
Dumbrăveni
Olteni – 9
Gârliciu – 28
Grădina – 3
Horia – 10
Tichileşti – 25/1
Limanu – 34
Lipniţa
Carvăn – 13
Canlia – 31
Mangalia – 32/3
Mereni – 23
Osmancea – 31
Murfatlar – 16/1
Mihail Kogălniceanu – 63/1
Nicolae Bălcescu – 29/1
Pantelimonu – 35
Runcu – 7
Oltina – 27/1
Ostrov – 32/3
Almalău – 21
Saraiu – 79/2
Siliştea – 30
Ţepeş Vodă – 43/2
Târguşor – 49/2
Topalu – 21
Tortomanu – 42
Valu Traian – 18
Tabelul a fost întocmit după înscrisurile existente pe monumentele eroilor din aceste localităţi.
Pentru clelalte localităţi nu există date despre numărul eroilor căzuţi în primul război mondial.
Nota – Cifrele în culoarea roşu reprezintă cadre – ofiţeri şi subofiţeri
Preşedinte ANCE Filiala Constanţa
Col.(r) Remus Macovei
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.