Liceul Tehnologic «Axiopolis» Cernavodă organizează, vineri, 05.04.2013, începând cu ora 8:30, o serie de acţiuni circumscrise manifestării naţionale „Săptămâna PAŞII – FPI”, din cadrul proiectului Parteneriate active şcoala-întreprindere pentru imbunătăţirea formării profesionale iniţiale – Paşii FPI, proiect strategic cofinanţat de Fondul Social European şi Guvernul României, în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane.
In ansamblul său, proiectul urmăreşte declanşarea unei largi dezbateri pe marginea necesităţii unei noi abordări a relaţiei de parteneriat dintre unităţile de învăţământ şi operatorii economici, una care să apropie cele două entităţi, interesate într-un ţel comun – creşterea calitativă a formării profesionale iniţiale.
In mod concret, după momentul prezentării proiectului, sunt programate o masă rotundă cu tema Instruirea practică a elevilor, între deziderate şi realităţi cotidiene, o vizită la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă a unei clase liceale cu specializarea automatizări, o lecţie-model de orientare şcolară şi profesională, destinată unui grup de elevi de la Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” Cernavodă şi simularea unui interviu de angajare, în parteneriat cu SC ELCOMEX IEA SA, grupul ţintă constituindu-l elevi din clasele a XII-a.
Sunt aşteptaţi să participe, în calitate de parteneri în proiect sau de invitaţi, reprezentanţi ai ISJ Constanţa, ai şcolii-pilot (Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii Constanţa), agenţi economici- parteneri pentru pregătirea practică, elevi, cadre didactice, părinţi, autorităţi locale, presă etc.
Director,
prof. Dumitru Covatariu
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.