Direcția de Sport și Tineret a Județului Constanța în colaborare cu Asociaţia Culturală a Coregrafilor, Scenografilor, Artiştilor Liber Profesionişti şi Amatori din Constanţa, organizează în perioada 24 – 26 mai 2013, schimbul de experienţă internaţională dintre România şi Grecia intitulat “Tineret în Acțiune“.
Delegaţia participantă din Grecia va fi compusă din 45 de persoane, reprezentanţi din partea Primăriei Oraşului Tanagras (Grecia), Asociaţia româno –elenă “Armonia“ din Atena (Grecia), Ansamblul Folcloric “Sedes “ din Kalitheias (Atena).
În programul schimbului internațional sunt cuprinse:
– Conferința de Presă, organizata in data de 25.05.2013 orele 11:00 la Hotelul SPORT din Constanța.
– În data de 25.05.2013, începând cu orele 15:00 va avea loc o întâlnire la nivel înalt între delegația din Tanagras și delegația din partea Primăriei și Consiliului
Local din comuna Cumpăna, urmată de prezentarea unui spectacol de folclor între Ansamblurile Folclorice Reunite “Sedes“ din Kalitheias și “Romancuța“ din Cumpăna.
– Întâlnirea cu ONG-urile din Constanța, organizată în data de 26.05.2013,orele 11:00, la Restaurantul Sport din Constanța.
– În data de 26.05.2013, începand cu orele 15:00, va avea loc o întâlnire la nivel înalt între delegația din Tanagras și delegația din partea Primăriei și Consiliului
Local din Comuna Castelu, urmată de prezentarea unui spectacol de folclor între Ansamblurile Folclorice reunite “Sedes“ din Kalitheias și “Castelanii“ din Cumpana.
„Intenția delegației din Grecia în cadrul acestei acțiuni este de a realiza înfrățirea cu cele două comune a le județului Constanța, Cumpăna și Castelu. De asemenea, una din intențiile noastre este aceea de a vizita, împreună cu delegația din Grecia și cu partenerii noștri vechi, Asociația ACCSALPA din Constanța, o serie de obiective culturale, administrative și istorice din județul Constanța, ca un gest firesc de prezentare a propriei noastre identități naționale! Vizita în Grecia a delegației României de la nivelul Județului Constanța va fi stabilită în decursul acestui schimbpentru anul 2013, urmând ca între cele două delegații să se încheie atât un protocol de colaborare, cât și un parteneriat internațional ! », a declarat domnul Claudiu Daniel Teliceanu, directorul executiv al Direcției de Sport și Tineret a Județului Constanța.
De asemenea, Direcția pentru Sport și Tineret a Județului Constanța, în colaborare cu Centrul pentru Resurse Economice Educaţionale şi Liceul Teoretic Ovidius din Constanţa va desfăşura concursurile de economie politică şi cel bază pentru planuri de afaceri, « Gândesc Economic, Deci Câştig » şi « Şi eu Voi fi
Întreprinzător » dedicat tinerilor ce doresc să se axeze pe viitor pe domeniul afacerilor. Activităţile se vor desfăşura în data de 24 mai 2013, ora de deschidere fiind 10:00, în cadrul liceului Ovidius.
Nu în ultimul rând, în perioada 23 mai – 26 mai 2013în cadrul Centrului de Agrement din Eforie Sud, « New Paradise », se vor desfăşura sesiunile de training dedicate membrilor Uniunii Studenţilor din România, din cadrul « Academiei de Training USR 2013 »
Activităţile sunt finanţate de către Ministerul Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.