Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa, urmare a articolelor apărute în mass – media cu referire la investiţia „Prelungirea digului de larg din Portul Constanţa”, face următoarele clarificări:
Valoarea contractului
Oferta financiară pentru care a fost declarată câştigătoare firma Van Oord Dredging and Marine Contractors este de 420.451.165 lei, echivalentul a 99.940.852,15 euro la cursul de referinţă precizat în documentaţia de licitaţie.
Această sumă a rămas nemodificată şi în contractul încheiat cu Van Oord.
Modalitatea de atribuire a contractului
Şedinţa de deschidere a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziţie publică având ca obiect achiziţia lucrărilor de execuţie pentru obiectivul de investiţie ,,Finalizarea Digului de Larg din Portul Constanţa’’ a avut loc la sediul CN „APM” SA Constanţa, pe 18.02.2010. La această licitaţie publică au participat 11 ofertanţi.
În data de 30.03.2010 a fost încheiat raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie menţionat, Raportul I, potrivit căruia ofertantul declarat câştigător era Josef Mobius Bau Ag. Împotriva acestui raport au formulat contestaţii la CNSC şase ofertanţi.
Aceste contestaţii au fost soluţionate de către CNSC care a dispus anularea raportului procedurii de atribuire şi refacerea acestuia. Împotriva acestei decizii au formulat plângeri la Curtea de Apel Constanţa alţi ofertanţi.
Autoritatea Contractantă a dat curs Deciziei CNSC şi a refăcut Raportul I. Comisia de evaluare, aplicând criteriul de atribuire „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, a încheiat al doilea raport al procedurii de achiziţie fiind desemnat câştigător tot Josef Mobius Bau AG. Ulterior refacerii Raportului II, Curtea de Apel Constanţa a dispus eliminarea din competiţiei a ofertantului Josef Mobius Bau Ag. Până la pronunţarea acestei decizii a Curţii de Apel Constanţa, au fost formulate alte trei contestaţii împotriva Raportului II.
În data de 14.07.2010, autoritatea contractantă a dat curs dispoziţiilor deciziei civile nr. 225/25.06.2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa şi a încheiat raportul III, ofertant câştigător fiind desemnat Van Oord Dredging And Marine Contractors.
Raportul III a fost anulat prin decizia CNSC. Au fost formulate plângeri împotriva deciziei CNSC. În cursul anului 2012 a fost anulată, de către Curtea de Apel Bucureşti atât această decizie cât şi Raportul III.
Ca urmare a caracterului obligatoriu al deciziei CNSC, autoritatea contractantă a fost obligată să încheie şi Raportul IV al procedurii, prin care a declarat câştigător ofertantul Asocierea „Grup Servicii Petroliere S.A. – Jan de Nul NV”. Împotriva acestuia au fost formulate contestaţii la CNSC. În cursul anului 2012, CNSC a anulat acest raport.
Ca urmare a anulării exprese de către instanţa de judecată a tuturor rapoartelor de atribuire, precum şi a deciziilor CNSC, autoritatea contractantă a întocmit Raportul V al procedurii, declarând câştigător ofertantul Van Oord Dredging And Marine Contractors.
Pe parcursul derulării acestor litigii s-au retras din competiţie 9 ofertanţi, rămânând în cursă două companii: Van Oord Dredging And Marine Contractors şi Asocierea „Grup Servicii Petroliere S.A. – Jan de Nul N.V.”.
După emiterea Raportului V, cei doi ofertanţi s-au contestat reciproc la CNSC. Prin decizia Curţii de Apel Bucureşti au fost respinse ambele contestaţii cu consecinţa menţinerii Raportului V şi posibilitatea finalizării procedurii de atribuire.
Ca urmare a situaţiei de mai sus, precizăm că oferta câştigătoare a fost stabilită de Comisia de Evaluare, însuşită de Autoritatea Contractantă – CN APM SA Constanţa, şi confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, prin menţinerea Raportului V.
Componenţa Comisiei de Evaluare nu a fost stabilită nici de secretarul de stat, la acea dată, Valentin Preda, nici de directorul general Decebal Şerban. Menţionăm că cei doi nu au făcut parte din comisie.
În acest context, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Valentin Preda şi directorul general al CN „APM” SA Constanţa, Decebal Şerban, nu aveau cum să influenţeze desemnarea câştigătorului.
Contractul a fost semnat de Decebal Şerban dată fiind funcţia sa, de director general al CN „APM” SA Constanţa şi calitatea de reprezentant legal al companiei.
Semnarea contractului s-a făcut într-o ceremonie la sediul Ministerul Transporturilor la care a participat ministrul şi Valentin Preda, în calitatea sa oficială de secretar de stat.
Obligaţii contractuale
Precizăm faptul că nu s-au adus modificări substanţiale contractului de execuţie a lucrărilor încheiat cu Van Oord Dredging and Marine Contractors. Contractul corespunde cu cel iniţial din documentaţia de licitaţie, acesta fiind adaptat atât noilor acte normative publicate după întocmirea documentaţiei de licitaţie, cât şi solicitărilor de clarificări din oferta Van Oord. Instanţa de judecată nu a considerat aceste clarificări ca fiind dezavantajoase pentru CN APM.
Subliniem faptul că, potrivit reglementărilor contractuale (clauze speciale şi clauze generale), Van Oord Dredging and Marine Contractors nu are stipulat dreptul de a renunţa unilateral la contract. Rezilierea contractului este reglementată echilibrat pentru ambele părţi, atât în partea specială cât şi în cea generală a contractului.
Van Oord este executantul unui contract de lucrări. Urmărirea şi supervizarea execuţiei acestor lucrări constituie obligaţii contractuale ale consultantului, obligaţii care fac obiectul altui contract.
Consultantul are obligaţia să monitorizeze, să prevină, să notifice beneficiarului eventualele vicii aferente lucrărilor de execuţie şi să ia măsuri pentru înlăturarea acestora. De asemenea, tot consultantul are obligaţia să monitorizeze calitatea materialelor folosite, prin contractul de consultanţă existând pârghii suficiente pentru a impune antreprenorului respectarea calităţii impusă prin documentaţia de achiziţie. În plus, calitatea materialelor este impusă şi prin documentaţia de atribuire, documentaţie care face parte integrantă din contract.
De altfel, un contract de tip „FIDIC”, corelat cu un contract de consultanţă în construcţii, oferă mecanismul optim pentru depistarea din timp a oricăror erori şi remedierea acestora în vederea realizării unor lucrări în conformitate cu prevederile legislaţiei privind calitatea în construcţii.
În ceea ce priveşte afirmaţia că prin contractul încheiat se creează posibilitatea antreprenorului de a creşte valoarea lucrărilor executate şi de a semna acte adiţionale în acest sens, facem clarificarea că proiectul de contract, anexă la documentaţie, prevedea o ajustare a preţului, iar această reglementare a fost menţinută şi în contractul încheiat.
Precizăm că nu s-au acordat alte facilităţi şi scutiri de taxe companiei Van Oord Dredging and Marine Contractors, altele decât cele aprobate de Consiliul de Administraţie în 2008, care se referă strict la tarifele aplicate navelor care participă la lucrări de investiţii/reparaţii/prestaţii efectuate în baza unui contract/comandă, având ca beneficiar CN „APM” – SA Constanţa. Acest angajament ferm al companiei se adresează tuturor agenţilor economici, este publicat pe site-ul companiei şi produce efecte în mod nediscriminatoriu.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.