Academia de Advocacy are prilejul de a vă prezenta rezultatele obţinute în urma unui efort susţinut de pregătire a reprezentanţilor societăţii civile şi a partenerilor sociali în a se profesionaliza pentru dialogul cu decizia publică.
De-a lungul a trei ani, aproximativ 100 de lideri de organizaţii şi personal executiv din regiunea Sud Vest şi-au exersat abilităţile şi competenţele practice în a interveni activ şi competent în procesul decizional, având drept ţintă decizia publică optimă, argumentată.
Vă invităm să luaţi parte la conferinţa “Forţa argumentului, o şansă pentru un dialog public eficient“, care va avea loc vineri, 21 iunie 2013, între orele 13:00 – 14:30, la Hotel Bulevard, Bd. Mamaia, nr.297, Constanta.
În cadrul întâlnirii vor fi prezentate cele mai notabile realizări ale participanţilor la program, realizări care pot, de acum, să fie sprijin competent în influențarea deciziilor publice.
La eveniment sunt invitaţi şi decidenții politici din regiune, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri interesați în atingerea unor deziderate de predictibilitate şi stabilitate legislativă.
Credem că prin realizările obţinute am contribuit major la intensificarea unui dialog eficient, care să poată asigura consensul în aplicarea proiectelor pregătite pentru regiune, şi nu numai.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.