Ca în fiecare an, la Caracal are loc Festivalul „Căluşul Românesc“. Ajuns la cea de-a XLIV-a ediţie, festivalul din acest an va fi unul cu totul și cu totul deosebit, deoarece organizatorii au făcut în așa fel încât acesta să devină de talie internațională. In acest an la Caracal se vor reuni 14 ansambluri folclorice din toată ţara ce vor încânta publicul, atât de pe scena Teatrului de Vară cât și în Parcul „Constantin Poroineanu” din localitate. Spectacolul se va întinde pe durata a trei zile, în perioada 28 – 30 iunie și va cuprinde adevărate momente de virtuozitate din partea participanților care cu siguranță vor arăta de ce sunt în stare prin programele autentice ce le-au pregătit extrem de minuțios.
La cea de-a XLIV-a ediție sunt aşteptate să poposească la Caracal ansambluri folclorice şi formaţii de căluşari, căluşeri şi căiuţi din țară și străinătate. Surprizele oferite de organizatori în această ediție sunt cele două ansambluri folclorice din străinătate, mai precis este vorba despre ansamblul KUD RADOST din Serbia și MLADOST din localitatea Montana, Bulgaria. Invitata de onoare la „Căluşul Românesc“ este solista de muzică populară, îndrăgita Mariana Ionescu Căpitănescu care va concerta duminică în ultima zi a evenimentului pe scena Teatrului de Vară.
„Reprezentanții ansamblului Mladost din localitatea Montana vor veni astăzi în localitatea noastră însoțiți de o delegație din partea Primăriei din Montana. Alături de cele două ansambluri din străinătate, duminică seara va fi un recital Mariana Ionescu Căpitănescu și pe de altă parte o surpriză dacă poate fi numită în acest fel este că mai există formații de căluș care mai au puterea financiară și dragoste și devotament să păstreze în primul rând obiceiurile și în același timp să participe la festivalul de la Caracal”,a declarat Florian Teodorescu, managerul Centrului Cultural Municipal Caracal.
Organizatorii acestui festival, care începând din acest an are caracter internațional sunt: Primăria Municipiului Caracal și Centrul Cultural Municipal din localitate, partenerii media fiind: Evenimentul de Olt, Gazeta Oltului, Ziarul de Olt, Observator caracalean,OLT TV, Adevărul Caracalean și nu în ultimul rând VIDEO INSERT Caracal.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.