O noua reprezentatie imperiala a concertului ”Degeaba” in interpretarea inconfundabila a maestrului Tudor Gheorghe va incheia circuitul manifestarilor cultural-artistice din acest an.
Pe 22 decembrie, Tudor Gheorghe, artistul care canta despre durerile, bucuriile, amarul si dragul acestui popor, va reveni la Sala Palatului din capitala in acompaniamentul aceleiasi orchestre impunatoare, spre a le darui dragilor sai spectatori cantece cu o puternica incarcatura emotionala. ”Degeaba”, singurul act de razvratire prin muzica fata de peisajul politic autohton, constituie un adevarat manifest la care romanii participa, de la un an la altul intr-un numar impresionant, umpland salile din toata tara pana la refuz.
Si, pentru ca biletele pentru concertele maestrului Tudor Gheorghe par a fi intotdeauna prea putine, salile de spectacol mult prea mici fata de cererea uriasa a publicului, organizatorii au decis ca in acest an sa puna biletele in vanzare din timp, asigurandu-le doritorilor o perioada de pre-sale pentru biletele la concertul ”Degeaba”de pe 22 decembrie.
Oferta este valabila pana la data de 15 septembrie 2013, ora 10:00, timp in care clientii isi vor putea achizitiona bilete la urmatoarele preturi: VIP -145 lei, Cat.I – 110 lei, Cat.II-85 lei, Cat.III – 65 lei, Cat.IV – 50 lei. Ulterior, preturile biletelor pentru fiecare categorie de loc in parte vor fi majorate, cele mai scumpe ajungand la 200 lei. Biletele sunt disponibile in reteaua Vreau Bilet la casa de bilete din Unirea Shopping Center etj.2, magazinele EuroGsm, la Sala Palatului, in reteaua Eventim, si online prin www.eventim.ro si www.vreaubilet.ro.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.