Librăria Cărtureşti Constanţa şi Festivalul Antic Tomis lansează o colectă de cărţi istorice ce vor fi utilizate în crearea unei zone dedicată relaxării şi lecturii in ceainaria librăriei, zonă ce întregeşte spaţiul “VIVATOMIS”. Cărţile donate şi aduse în Libraria Cărtureşti trebuie să promoveze teme antice, de la manuale, studii, biografii până la ficţiune cu tematică antică.
In perioada 26 iulie – 19 august, clienţii librăriei Cărtureşti vor avea posibilitatea de a se delecta cu un ceai rece şi o carte bună, găsita în cutia Festivalului Antic Tomis. La finalul festivalului Antic Tomis (18 august) cărţile adunate vor ajunge la biblioteca Şcolii generale din Comuna Topalu, Judeţul Constanţa cu ajutorul Asociaţiei DANAIS.
VIVATOMIS își propune să transforme orașul Constanța, prin încurajarea participării în spațiul public cu valori care consolidează comunitatea, ca răspuns la nemulțumirea cotidiană față de mediatizarea și promovarea excesiva a nonvalorii. Spații din apropierea zonei în care se va desfășura Festivalul vor fi reinventate prin artă urbană, instalații, expoziții, evenimente, precum și prin participarea publicului larg. VIVATOMIS va fi un spațiu al creativității și al valorilor reale, al muzicii și al artelor plastice, deschis tuturor, un spațiu care atrage oamenii să intre într-o comunitate ce împărtășește aceleași valori.
Tendinţa de a lăsa deoparte cunoaşterea istoriei, de trăi într-o lume în care trecutul îndepărtat şi chiar şi cel recent, întreaga experienţă acumulată de umanitate şi înainte de toate de propriii noştri înaintaşi, să nu fie ţinută în seamă, este nocivă şi lipsită de motivaţie. Nu se poate trăi într-o lume construită artificial, fără rădăcini, cu o existenţă venită de nu ştim unde şi, implicit, călătorind în necunoscut. Fiecare generaţie mai adaugă ceva la procesul de descifrare, dar drumul umanităţii este încă foarte lung
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.