Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a oferit, joi, 29 august, persoanelor vârstnice din localitate diplome de onoare, buchete de flori şi un ajutor financiar. S-au bucurat de recunoştinţa autorităţilor locale, 20 de persoane care au împlinit 70 de ani, 12 persoane de 80 de ani, 3 persoane de 85 de ani, precum şi o personă care a împlinit 90 de ani, dar şi alte trei familii, care au ajuns la 50 de ani de la căsătorie. Edilul oraşului le-a prezentat vârstnicilor oraşului, care au ajuns la o vârstă respectabilă câteva dintre proiectele municipalităţii. „Vă informez că în această perioadă se desfăşoară lucrări la reţeaua de gaze, iar de anul viitor, sperăm ca preţul gigacaloriei să se reducă, odată cu racordarea tuturor centralelor termice la reţeaua de gaz. Vom avea alegeri şi la Asociaţiile de Proprietari, iar prin preşedinţii acestor structuri vreau să ajung în casele fiecăruia dintre dumneavoastră şi să cunosc în mod real problemele cu care vă confruntaţi. Mă voi implica, personal, ca aceşti preşedinţi să vă reprezinte interesele aşa cum trebuie. De asemenea, doresc să mai adaug faptul că transportul în comun va fi administrat de Primărie şi nu de acele firme private constituite într-o afacere pentru unii sau alţii. Vă asigur că lucrurile care se fac în oraşul nostru vor fi trainice”, a precizat edilul Cristian Radu. În cadrul discuţiilor cu vârstnicii Mangaliei, primarul a mai spus că alimentele pentru beneficiarii pachetelor lunare se vor distribui, în perioada 30, 31 – august, precum şi în zilele de 2,3,4 – septembrie. În zilele de 30 şi 31 august, distribuirea pachetelor este cuprinsă în intervalul orar 08.00-16.00, respectiv 10.00-14.00, iar pentru restul zilelor, programul de distribuţie este 08.00-16.00. Distribuţia pachetelor cu alimente se face în cele patru centre, după cum urmează: Sala de Sport a Şcolii Generale nr.1, situată pe Str. Matei Basarab, Cantina Grupului Şcolar Industrial Ion Bănescu din Str. Negru-Vodă, Blocul C18 B, situat pe Str. Rozelor (FOSTUL METTEXIN) şi Căminul C10 Neptun, din Str. Aleea Steagurilor.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.