În perioada 22-26 septembrie 2013, Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează cea de-a cincea întâlnire din cadrul proiectului Comenius Regio „Echilibrul între inteligență, emoții și fericire – provocare a tinerilor de azi într-o societate europeană instabilă” („IQ-EQ-HQ: elements for a balanced student facing the new challenges of an unstable European society”).
Proiectul, al cărui beneficiar este Inspectoratul Școlar Județean Constanța, este finanțat de Comisia Europeană prin programul Lifelong Learning (Învățare pe Tot Parcursul Vieții), cu un buget de 36.500 euro și se va derula în perioada 2012-2014, în parteneriat cu Directoratul Învățământului Secundar din Pireu, Grecia. De asemenea, în parteneriat cu ISJ Constanța sunt Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu din Cumpăna și World Vision.
Plecând de la cele trei elemente: inteligență, emoție și fericire, proiectul își propune să identifice cauzele ce determină schimbările din viața elevilor, după vârsta de 14 ani, factorii ce duc la anumite insuccese din viața lor, elemente ce pot duce la părăsirea temporară a școlii și chiar a abandonării definitive.
Unul dintre rezultatelele proiectului va fi elaborarea unui ghid comun ce va conține instrumente de monitorizare și evaluare pentru profesori, care să îi ajute în demersul lor de a-i sprijini pe elevii care intenționează să părăsească școala.
Cu prilejul acestei întâlniri, luni, 23 septembrie 2013, ora 11.00, în sala mică a Căminului Cultural din Cumpăna va avea loc o conferință de presă la care participă inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu (managerul proiectului), partenerii din Grecia, inspectorii școlari pentru proiecte educaționale, directorul Liceului Tehnologic Nicolae Dumitrescu din Cumpăna și reprezentanți ai World Vision.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.