Orice întâlnire muzicală cu Julio Iglesias reprezintă o bucurie atât pentru publicul român, cât şi pentru artist, care a ţinut şi la ultimul concert de la Sala Palatului să mărturisească cât de bine se simte pe plaiurile mioritice.
După reprezentaţia de joi, admiratorii artistului au umplut şi sâmbătă seară Sala Palatului, iar artistul spaniol a avut parte de un public care l-a emoţionat cu căldura şi intensitatea aplauzelor.
Pe parcursul celor aproximativ două ore de concert, interpretul a alternat piesele romantice cu cele latino şi a prezentat atât cântece proprii, cât şi din repertoriul internaţional. El a ţinut totodată să îi omagieze pe Jaques Brel (din repertoriul căruia a cântat o parte din “Ne me quitte pas” şi despre care a spus că este unul din cele mai frumoase cântece din istorie) şi pe bunul său prieten Pavarotti, căruia i-a dedicat melodia “Caruso”.
Tot de o dedicaţie au avut parte şi femeile românce. Artistul a mărturisit că la prima sa vizită în ţara noastră, în 1969, când a concurat la Braşov, a fost profund emoţionat de suferinţa şi capacitatea de sacrificiu a româncelor, în special a mamelor şi le-a dedicat piesa “Manuela” pe care a cântat-o împreună cu publicul.
Julio a cântat aproximativ 20 de piese, unele în întregime şi altele parţial, dintre care nu au lipsit titluri precum “Un canto de Galicia”, “Crazy”, “La caretera”, “All of you” şi “Corazon latino”.
La final, lui Julio Iglesias admiratorii i-au aruncat pe scenă un buchet de trandafiri şi un steag al Spaniei pe care l-a strâns la piept şi le-a promis spectatorilor că “va reveni în România din nou şi din nou”.
Articol realizat de: Anca Mihalache
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.