Directorul General Adjunct al Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV, domnul Emil Luca, participă în această perioadă, alături de reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Autorităţii Navale Române la Adunarea Generală a Organizaţiei Maritime Internaţionale.
„O dată la doi ani, cele 196 state membre se reunesc în cadrul Adunării Generale a IMO pentru a elabora strategia de dezvoltare şi reformă pe următorii ani. În cadrul acestei întâlniri bienale, se analizează rapoartele Comitetelor şi Subcomitetelor IMO, precum şi propunerile de amendare a convenţiilor internaţionale. România este parte la aceste convenţii, iar CERONAV, în calitate de organism naţional de instruire a personalului navigant maritim, are un rol important în aplicarea cerinţelor privind pregătirea şi certificarea navigatorilor” a afirmat Ovidiu Cupşa, director general al CERONAV.
Delegaţia României participă la examinarea proiectelor de amendamente la convenţii şi la adoptarea deciziilor, potrivit mandatului primit şi competenţelor specifice, în cadrul lucrărilor în plen şi al grupurilor de lucru.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.