Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în P.T.F. Ostrov un autoturism marca Nissan Primera, înmatriculat în Bulgaria, pentru care conducătorul auto a prezentat la control un certificat de inspecţie tehnică fals.
În data de 07.01.2014, în jurul orei 09.00, în P.T.F. Ostrov s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român D.V., în vârstă de 26 ani, care conducea un autoturism marca Nissan Primera, înmatriculat în R. Bulgaria.
Conducătorul auto a prezentat la controlul specific un certificat tip I.T.P. care prezenta indicii de falsificare.
Bărbatul, domiciliat în municipiul Bucureşti, a declarat că a achiziţionat autotursimul fără a cunoaşte faptul că documentul în cauză este fals.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit cetăţeanului român, dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, faptă prevazută si pedepsită de art. 26 Cod Penal, raportat la art.288 Cod Penal şi „uz de fals”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 291 Cod Penal.
Încălţăminte sport pentru copii, susceptibilă a fi contrafăcută, confiscată în P.T.F. Constanţa Sud Agigea
Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu lucrătorii vamali, descoperind într-un container sosit în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din China 7.940 perechi de încălţăminte sport pentru copii, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 794.000 lei.
În data de 07.01.2014, în jurul orei 13.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul P.P.F. Constanţa Sud Agigea, controlul unui container sosit din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.
În urma controlului au fost descoperite 7.940 perechi de încălţăminte sport pentru copii, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 794.000 lei dacă ar fi originale.
Marfa purta însemnele distinctive ale unei firme cunoscute şi a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali.
Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorului societăţii comerciale în cauză, un cetăţean chinez, cu vârsta de 51 ani, având reşedinţa în Bucureşti, dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.